FCSB se pregăteşte de o perioadă extrem de încărcată din punct de vedere sportiv. Roş-albaştrii vor da piept în următoarele două săptămâni cu Dinamo şi Rapid şi o vor întâlni pe Rangers, în Europa League.
Derby-ul cu Dinamo din campionat bate la uşă, iar în tribunele Arenei Naţionale se aşteaptă o audienţă record pentru acest sezon de Superliga: peste 45.000 de bilete s-au vândut cu trei zile înaintea jocului.
Pentru acest meci, oaspeţii de la FCSB au primit 8600 de bilete, iar până joi s-au vândut 7600. Restul de 1200 vor fi comercializate la casele de lângă Arena Naţională, iar, cel mai probabil, sectorul ocupat de roş-albaştrii va fi neîncăpător.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Peluza FCSB aştepată un răspuns din partea lui Dan Şucu
Pe 27 octombrie, FCSB va primi vizita Rapidului pe Arena Naţională, iar fanii giuleşteni au emoţii în ceea ce priveşte numărul de bilete ce le vor fi alocate.
La ultima dispută dintre cele două rivale ce s-a disputat pe Arena Naţională, rapidiştii au primit doar 2500 de bilete din partea gazdelor, decizie ce i-a nemulţumit pe giuleşteni.
În acest moment, mingea este în terenul FCSB-ului, însă Rapid poate primi o întreagă peluză pentru meciul ce va avea loc la sfârşitul lui octombrie.
Din informaţiile obţinute de Orange Sport, FCSB este dispusă să îi ofere o întreagă peluză Rapidului, în cazul în care Dan Şucu, finanţatorul clubului giuleştean, va ieşi public şi îşi va da cuvântul că returul se va disputa pe Arena Naţională, iar roş-albaştrii vor primi la rândul lor toată peluza.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cel mai probabil, la presiunea suporterilor rapidişti, acest lucru se va întâmpla, iar cel mai mare stadion al ţării va fi neîncăpător.
Programul FCSB-ului în următoarea perioadă
- Dinamo - FCSB, 20 octombrie, Superliga
- Rangers - FCSB, 24 octombrie, Europa League
- FCSB - Rapid, 27 octombrie, Superliga
- Dinamo - FCSB, 30 octombrie, Cupa României