Cosmin Contra ştie de ce au nevoie fotbaliştii tineri pentru a se dezvolta la Dinamo şi ca rezultatele bune să apară la formaţia alb-roşie.
Contra are certitudinea că jucătorii tineri vor creşte de la un antrenament la altul, însă este sigur de faptul că au nevoie lângă ei de fotbalişti cu experienţă. Tehnicianul lui Dinamo a declarat, în exclusivitate pentru Telekom Sport, că în funcţie de veniri, jucătorii tineri care nu vor mai putea prinde echipa vor fi împrumutaţi pentru a prinde meciuri în picioare.
”Cred că ne-am mişcat foarte repede şi am adus jucători pe poziţiile la care eu am considerat că avem mare nevoie în momentul de faţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Probabil cu modul meu de pregătire, cu ceea ce le cer la antrenamente, aceşti jucători tineri vor creşte, dar aveau nevoie lângă ei de jucători cu experienţă. De jucători care să ştie să joace un meci cu presiune, să ştie la ce echipă au ajuns şi să nu lase tot greul pe umerii acestor tineri, pentru că nu au experienţa necesară să ducă greul unei echipe ca Dinamo.
În funcţie de veniri probabil vom găsi echipe unde jucătorii să meargă să joace. Pentru că ne interesează ca jucătorii care nu am au loc în echipă să nu rămână în tribună.”, a declarat Cosmin Contra, în exclusivitate, pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin contra, dinamo