You are here:

EXCLUSIV | Steliano Filip şi-a găsit echipă şi pleacă de la Dinamo! Câţi bani încasează roş-albii în schimbul căpitanului

EXCLUSIV | Steliano Filip şi-a găsit echipă şi pleacă de la Dinamo! Câţi bani încasează roş-albii în schimbul căpitanuluigalerie foto

Superliga

Comentarii

Steliano Filip se desparte de Dinamo, după aproape şase ani petrecuţi în Ştefan cel Mare. Internaţionalul român s-a înţeles în principiu cu gruparea croată Hajduk Split şi astăzi pleacă spre Croaţia pentru a-şi pune semnătura pe contract.

Astăzi, fundaşul stânga a rămas în programul echipei până la prânz, după care a predat echipamentul şi şi-a făcut bagajele pentru a pleca. Filp nu va fi deci folosit de Vasile Miriuţă în amicalul cu Austria Viena, programat astăzi, de la 15:00.

Din informaţiile Telekom Sport, Dinamo urmează să încaseze 500.000 de euro în schimbul căpitanului ei.


 

În vârstă de 23 de ani, Steliano Filip s-a format ca fotbalist la LPS Banatul Timişoara şi a ajuns în lotul lui Dinamo în vara lui 2012. Cotat de Transfermarkt.de la 1 milion de euro, Filip a strâns 153 de meciuri în tricoul lui Dinamo, formaţie pentru care a înscris 6 goluri şi a oferit 10 pase decisive.

Jucătorul de bandă stângă are 7 meciuri pentru selecţionata de seniori a României. A debutat sub tricolor în februarie 2015, cu ocazia unui meci amical cu Bulgaria, şi a făcut parte din lotul pentru Euro 2016, unde a jucat 34 de minute, în meciul cu Elveţia, scor 1-1.

Considerat mult timp unul dintre cei mai promiţători tineri jucători din lotul lui Dinamo, Filip a purtat banderola de căpitan al lui Dinamo în mai multe meciuri din startul acestui sezon, iar odată cu plecarea lui Paul Anton la Anji fusese numit de Vasile Miriuţă principalul căpitan al roş-albilor.

După 20 de etape, Hajduk Split ocupă locul 2 în Croaţia, cu 38 de puncte, 12 mai puţine decât liderul Dinamo Zagreb.

Afla mai multe despre: steliano filipdinamotransfer,  

viewscnt
Articole similare