Expertul Telekom Sport, Cornel Dinu, i-a analizat pe strainii aduşi de spanioli şi de Cosmin Contra pentru realizarea obiectivului în acest sezon: calificarea în play-off-ul Ligii 1.
Cornel Dinu a analizat transferurile făcute de Dinamo
Înainte de a-i analiza pe nou-veniţii de la Dinamo, expertul Telekom Sport l-a criticat pe Alexandru Răuţă, care a oferit un moment comic în partida cu FCSB, atunci când a dat pe lângă minge dintr-o poziţie bună: "Dacă Răuţă a ajuns să joace la Dinamo, vai de mine. Raportul incontenstabil e de 8-4, aşa cum îl calculez eu. Dinamo a fost net superioară, a fost executată cu acel penalty".
Dinamo a dat marea lovitură! Negocierile cu Manchester City s-au încheiat, iar Aleix Garcia a semnat
Janusz Gol şi Adam Nemec sunt singurii care l-au dezamăgit pe Cornel Dinu, în timp ce în privinţa portarului titular, Osorio Mejias, nu s-a putut pronunţa. În urma analizei lui Cornel Dinu, cel mai bine a ieşit Alexander Gonzales, care e considerat unul "dintre cei mai buni fundaşi dreapta pe care Dinamo i-a avut în ultimii 20 de ani"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Osorio: Nu mă pot pronunţa. Mejias... Are un nume salvator biblic. Nu vreau să intru în discuţii profunde.
Gonzales: Îmi face o impresie foarte bună. Poate fi pus în categoria unora dintre cei mai buni fundaşi dreapta pe care Dinamo i-a avut în ultimii 20 de ani.
Isma Lopez: E bun, în primii cinci fundaşi din Liga 1, dar cu mici scăpări.
Janusz Gol: Vine de pe ruta Bălănescu, Iorga, Antonio. E de forţă, dar nu la ce are nevoie Dinamo. E inferior şi sunt eforturi prea mari făcute pentru el, dar nu mi se pare o achiziţie care ridică nivelul de joc. Gol, ca şi Răuţă...
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Camara: E de bună factură. Mi se pare un inter, ca Valle, în 4-3-3, dar contează mult şi ce benzi ai. Sorescu... I-aş vedea pe Camara şi pe Valle interi.
Valle: Îmi place. Sunt jucători buni, dar mai au nevoie de adaptare în folosul jocului echipei.
Nemec: Nu ştiu... Sunt poate subiectiv. E un jucător care poate da randament, dacă e menţinut în centrul careului. E mai mult de finalizare, pe un joc bine făcut, cu combinaţii în benzi care să-i aducă mingea la finalizarea. Sunt adeptul jucătorilor rapizi, tehnici pe postul de atac. Nemec e la 35 de ani, dar sunt adeptul jucătorilor rapizi. E cap de pod, de finalizare.
OFICIAL | Dinamo a făcut un nou transfer spectaculos! A adus un fundaş cu 46 de meciuri în La Liga şi trecut pe la FC Porto şi Fenerbahce
Afla mai multe despre: cornel dinu, dinamo, transferuri dinamo