Cosmin Contra spune că i-a recomandat lui Alex Paşcanu o echipă la care să poată fi titular, pentru a-şi dezvolta calităţile. Discuţia vine în contextul în care impresarul fundaşului lui Leicester U23 a declarat că se poartă negocieri cu FCSB. Dică a evitat subiectul.
Alexandru Paşcanu este unul dintre tinerii interesanţi din nou generaţie. Fundaşul lui Leicester U23 este jucător de bază la naţionala de tineret şi, recent, a fost chemat la seniori de Cosmin Contra. Aflat în studioul Telekom Sport, Cosmin Contra a fost întrebat dacă l-ar sfătui pe Paşcanu să meargă la FCSB, după ce impresarul acestuia a recunoscut că sunt negocieri:
”Eu i-am recomandat să-şi găsească echipă la care să joace. (n.r. în România sau în străinătate?) Indiferent. (n.r. este o opţiune pentru FCSB?) Da, cum să nu? Mai ales, că din ce am văzut, au nevoie de un jucător pe postul acela de un jucător precum Paşcanu. Mai ales că este un jucător care s-a integrat foarte, din ceea ce l-am simţit eu la naţională, are calităţi extraordinare”, a comentat Cosmin Contra.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aflat şi el în studio, Nicolae Dică n-a negat negocierile, dar a preferat să ducă discuţia înspre declaraţiile făcute de impresarul lui Paşcanu: ”Mie nu mi se pare OK ca un impresar să iasă şi să spună că-l vrea X sau Y”.
Selecţionerul României a intervenit din nou şi spune că Alex Paşcanu este genul de jucător care ar deveni un element important în orice echipă de top din România: ”Îl pui pe Nicolae într-o situaţie ingrată [...] Pe Paşcanu l-ar dori orice echipă din România, dintre cele care se bat la titlu”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin contra, alex pascanu, leicester, fcsb, nicolae dica