Chindia Târgovişte a câştigat Liga a II-a, iar acum a început pregătirea pentru noul sezon. Echipa pregătită de Viorel Moldovan speră să se ridice la nivelul primei ligi, astfel că şi-a adus jucători cu experienţă de la Universitatea Craiova.
"Andrei Burlacu şi Ovidiu Bic, împrumutaţi de către Craiova. Doi jucători de talent şi de mare calitate. Sper să se integreze cât mai rapid în club şi să ne ajute vizavi de ceea ce ne-am propus în Liga I. Un alt jucător este şi Mihai Voduţ, se află chiar acum în biroul preşedintelui pentru discuţii. Este un atacant cu profil interesant. Mie îmi place foarte mult şi sperăm să îl reuşim să îl aducem şi să se integreze şi el în grup" , a recunoscut Viorel Moldovan.
Antrenorul Chindiei a dezvăluit şi pe ce stadion va evolua echipa sa în noul sezon din Liga I: "Normal că mi-aş fi dorit să jucăm pe teren propriu, să jucăm acasă, să fim susţinuţi de către suporterii noştri minunaţi, dar asta este situaţia în momentul de faţă. Trebuie să ne adaptăm. Nu va fi uşor, vom fi destul de mult pre drumuri, dar până la urmă sperăm ca, în cel mai scurt timp, acest stadion nou să prindă contur şi să ne reîntoarcem la Târgovişte. De ce nu, în returul campionatului, dacă lucrările se accelerează".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.