FCSB a încheiat oficial perioada de mercato prin aducerea mijlocaşului central Razvan Oaida, de la FC Botoşani.
Jucătorul de 20 de ani care are patru selecţii în naţionala U21 a României va ajunge la vicecampioană în schimbul sumei de 700.000, iar mutarea va fi înregistrată la LPF în ultima zi a perioadei de transferuri.
Din informaţiile Telekom Sport, Oaidă va ajunge în această seară la Bucureşti, iar mijlocaşul va efectua vizita medicală în cursul zilei de marţi.
FCSB va înregistra însă oricum mutarea, pentru a-l putea folosi pe tânărul mijlocaş în acest sezon.
În vârstă de 20 de ani, Oaidă a strâns 13 prezenţe în Liga 1 în acest sezon şi a marcat un gol.
Mijlocaşul s-a format la Atletico Arad, iar în 2014 s-a transferat în Anglia, la Wolverhampton, după care în 2016 a ajuns la juniorii Bresciei. A revenit în România în 2017, când a semnat cu FC Botoşani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.