You are here:

EXCLUSIV | Un fost primar, despre exclusivitatea primită de CS U Craiova pentru noul stadion: "Curtea de Conturi trebuie să ia măsuri"

EXCLUSIV | Un fost primar, despre exclusivitatea primită de CS U Craiova pentru noul stadion: "Curtea de Conturi trebuie să ia măsuri"

Superliga

Comentarii

Marius Stan, cel care a fost prima al Galaţiului în perioada 2012 - 2016, spune că înţelegerea prin care CS U Craiova a primit exclusivitate pe noul stadion nu poate fi legală. Fostul preşedinte al Oţelului Galaţi susţine că Primăria Craiova ar fi trebuit să organizeze o licitaţie.

Marţi, Marcel Popescu a dezvăluit că CS U Craiova a primit dreptul de a folosi în exclusivitate noua arenă, conform unei înţelegeri semnate cu autorităţile locale. Este vorba despre un contract din 2013, care există pe site-ul Primăriei Craiova, dar care nu are număr de înregistrare şi nici semnături. Informaţia a stârnit un val de critici, deoarece noul stadion din Craiova este construit din bani pulici, ceea ce înseamnă că arena nu poate fi cedată unei societăţi private, fără să se organizeze o licitaţie publică.

De aceeaşi părere este şi Marius Stan, cel care cunoaşte în detaliu legislaţia din perioada în care a fost primar al Galaţiului, între 2012-2016. Invitat la Telekom Sport 1, fostul preşedinte al Oţelului Galaţi spune că stadionul este de utilitate publică şi doar cu o licitaţie publică poate fi dat unei firme pentru administrare:

”Nu este în regulă, în opinia mea. Stadionul, odată intrat în patrimoniul Primăriei devine de utilitate publică. Poţi doar printr-o hotărâre de Consiliu Local să iei o decizie prin care, de exemplu, poţi să permiţi accesul tuturor entităţile fotbalistice. La toţi, în mod egal. Nu poţi să faci favoruri pentru că legea este aceeaşi pentru toată lumea. Toţi, şi echipa de liga a doua, şi echipa de liga a treia sunt contribuabili. Mi se pare puţin forţată nota.

În mod normal, scoţi la licitaţie managementul acestui obiectiv, pentru că trebuie să fie un management care să producă bani. Nu este făcut doar pentru a-l folosi şi atât. Trebuie să producă bani. Şi este nevoie de o firmă specializată care să facă acest lucru. Asta se face prin licitaţie obligatorie. Există o lege clară. Dacă un cetăţen vrea să închirieze mai mult de 5 metri pătraţi, Primăria trebuie să facă licitaţie pentru acea suprafaţă. Curtea Conturi are obligaţia să vină să verifice şi să ia măsurile care se impun”,
a explicat Marius Stan la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: cs u craiovastadionmarius stan 

viewscnt
Articole similare