Sorin Paraschiv (38 de ani), fost coleg cu Martin Tudor la Steaua, a comentat şi el pentru Telekom Sport decesul fostului portar al roş-albaştrilor. Fostul căpitan din Ghencea a fost şocat când a aflat vestea dispariţiei lui Tudorică, aşa cum îi spuneau colegii în vestiar.
Din cauza pandemiei de Coronavirus, foştii colegi ai lui Martin Tudor nu pot fi alături de fostul portar pe ultimul său drum. Ultima dată, Martin Tudor a fost antrenor cu portarii la Universitatea Craiova, când echipa era antrenată de Victor Piţurcă.
"Am văzut în ziar de dimineaţă, după care l-am sunat pe Daniel Opriţa, care mi-a confirmat această veste tragică. Pe grupul nostru a pus Mirel primul această veste tragică, ce să zic? Este o zi neagră pentru noi, steliştii, pentru întreg fotbalul românesc.
Am împărţit 6-7 ani vestiarul împreună, a fost un om minunat, un om extraordinar, Tudorică sau Martinică, aşa îi spuneam pentru că în toţi aceşti ani nu a supărat pe nimeni, nu s-a certat cu nimeni în vestiarul Stelei şi a fost iubit de toţi jucătorii. Şi acum, când mai mergeam la turnee, îl sunam mereu să vină să joace cu noi, nu ne refuza niciodată atunci când era liber, îi făcea deosebită plăcere să stea cu noi.
Este foarte păcat că s-a întâmplat acest lucru tragic, mai ales în această perioadă când nu putem fi alături de el, să-l conducem pe ultimul drum. Este foarte greu, nu mai am cuvinte, nu ştiu ce să mai zic.
Făcând mişcare în fiecare zi, până acum o lună, o lună jumătate, cât a fost domnul Piţurcă în circuit, a făcut antrenamente în fiecare zi, dar vedeţi că regula asta ne contrazice, că făcând mişcare, sportul ne ţine sănătoşi, dar câteodată regula asta ne mai dă în cap", a spus Sorin Paraschiv, pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sorin paraschiv, reactie, martin tudor, deces