Valeriu Iftime, patronul FC Botoşani a intervenit în conflictul dintre FRF şi LPF şi a cerut pace între cele două foruri de conducere a fotbalului românesc. În direct la Telekom Sport, omul cu banii de la Botoşani a spus că, dacă întradevăr se doreşte VAR în Liga 1, cluburile pot contribui cu bani la acea sumă necesară pentru implementarea video arbitrajului în prima ligă din România.
Iftime e de părere că Liga şi Federaţia trebuie să conlucreze pentru binele fotbalului românesc şi a spus, la Telekom Sport, că e ruşinos pentru fotbalul nostru faptul că se ceartă cele două entităţi. Patronul FC Botoşani e singur că echipele din Liga 1 pot pune mână de la mână şi să strângă suma necesară pentru implementarea VAR, dacă se doreşte cu adevărat.
Costurile pentru implementarea VAR în fotbalul românesc se ridică la suma de 550.000 de euro, sumă la care ar trebui să contribuie şi Liga şi Federaţia Română de Fotbal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Liga şi Federaţia trebuie să conlucreze, să sprijine fotbalul românesc, nu să ne certăm prin presă, aşa văd eu lucrurile, pentru că eu am fost printre primii conducători care am susţinut implementarea VAR. Văzând declaraţiile pe care le-am văzut cu toţii zilele trecute, eu le-am luat ca pe o glumă. Credeam în proiectul ăsta, nu e o sumă extraordinar de mare de implementare. Într-adevăr, sunt nişte costuri suplimentare legate de implementarea VAR-ului.
E ruşinos pentru noi, pentru fotbalul intern, pentru fotbalul românesc. Trebuie să dăm mâna, Liga cu FRF, să sprijinim noi, cluburile, dacă dorim VAR. E o sumă destul de rezonabilă. 550.000 eu cred că se pot găsi, putem pune mână de la mână noi, cluburuile, dacă dorim într-adevăr VAR în România, dar sunt bani care pot fi găsiţi", a spus Valeriu Iftime, la Telekom Sport.
Schimb de "săgeţi" între LPF şi FRF!
FRF şi LPF, cele două foruri care conduc destinele fotbalului românesc, au oferit în ultimele două zile un schimb de replici şi săgeţi aruncate dintr-o direcţie în alta. Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, şi Justin Ştefan, secretarul general al LPF, au fost cei care au ţinut capul de afiş în acest "război".
"Pentru finanţarea VAR, încă din 2019, am considerat că este necesar să facem eforturi financiare, să ne implicăm şi noi şi să finanţăm acest proiect, extrem de important pentru Liga 1 şi Cupa României. Ne-am oferit încă din 2019 că vom acoperi cheltuielile pentru pregătirea arbitrilor. Am investit deja mii de euro în pregătirea teoretică care a început în 2019 şi, chiar dacă a fost o situaşie pandemicăm, pregătirea a contiinuat neîntrerupt", a spus, printre altele, Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF, joi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Replica a venit la Justin Ştefan, secretarul general al LPF. "Declaraţiile domnului Burleanu pot fi catalogate cel mult ridicole. După şapte ani, preşedintele FRF ar trebui să ştie că CCA deleagă arbitri, că CCA deleagă observatorii şi Comitetul Executiv al FRF numeşte membrii comisiilor jurisdicţionale. Deci cu alte cuvinte, nu prea văd cum ar putea să exercite un control asupra acestora unii care nu au nicio legătură cu aceste activităţi.
În momentul de faţă, cluburile din Liga I, pentru că am văzut că îi plac cifrele domnului Burleanu, plătesc 1.2 milioane de euro pentru prestaţiile domnilor arbitri. Prestaţiile le ştim cu toţii. Sunt din păcate destul de proaste şi uneori influenţează clasamente, ierarhii şi rezultate de meciuri. LPF are ca obligaţie să furnizeze tehnologia, FRF are ca obligaţie formarea arbitrilor. În momentul de faţă, LPF şi-a îndeplinit obligaţia, pentru că tehnologia este disponibilă, iar FRF încă nu a început pregătirea arbitrilor.
Liga conduce partea de proiect ce ţine de tehnologie, Federaţia conduce partea de proiect ce ţine de formarea arbitrilor. Iar cei doi lideri de proiect de fiecare parte fac un lidership comun pentru tot proiectul. Asta este propunerea pe care am făcut-o FRF. Din păcate nici această propunere nu a fost agreată. Ne vom adresa FIFA, e ridicol dar asta trebuie să facem, să ne medieze conflictul şi să spună FIFA ce trebuie să facă fiecare parte din proiect. De parcă noi nu am fi în stare să citim ce scrie prin regulamente.
Pe Răzvan Burleanu îl deranjează că noi avem un partener cu care ne-am înţeles să suporte anumite cheltuieli pe proiect. Păi să îşi caute şi el parteneri care să suporte cheltuielile pentru formarea arbitrilor", a spus Justin Ştefan, la Look Sport LIVE.
Afla mai multe despre: valeriu iftime, scandal, frf, lpf, var, bani