2017 poate fi anul în care Vasile Maftei va agăţa ghetele în cui. Din păcate, nu-şi poate încheia cariera în tricoul echipei de suflet, Rapid.
Pe 1 ianuarie, Vasile Maftei va împlini 36 de ani, iar cariera de fotbalist se apropie de final.
"Cu fiecare an care trece îmbătrânim. Va veni şi momentul în care voi spune stop fotbalului, de fapt, activităţii de jucător. Mă gândesc la acest lucru, dar mai am contract până la vară şi voi vedea ce decizie voi lua la vară" , a declarat Vasile Maftei pentru Dolce Sport.
Maftei rămâne cu un mare regret: nu se va putea retrage în tricoul Rapidului. Un titlu, trei Cupe şi două Supercupe ale României a obţinut fundaşul cu giuleştenii.
"Voi ţine toată viaţa cu Rapid, iar dacă vor avea nevoie de vreun ajutor din partea mea, o voi face cu cea mai mare plăcere, în orice ipostază, dar, cu siguranţă, din altă ipostază decât cea de jucător. Ca jucător va fi mai greu să mai ajung vreodată să joc pentru Rapid" , a continuat Maftei.
Vezi în VIDEO interviul integral acordat de Vasile Maftei!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.