Loialitatea nu mai înseamnă nimic în fotbal. Azi, sărută sigla echipei de suflet. Mâine, trădează pentru marea rivală. Nu este, însă, cazul unui titular al naţionalei Germaniei.
Fundaşul stânga Jonas Hector, de aşteptat să facă parte din lotul echipei naţionale a Germaniei pentru Cupa Mondială, şi-a prelungit contractul cu FC Koln, a anunţat, luni, clubul din Bundesliga. Decizia lui Hector a luat prin surprindere lumea fotbalului, din moment ce Koln este pe ultimul loc în campionat şi ar putea retrograda matematic la sfârşitul săptămânii.
La 27 de ani, Hector este căpitanul lui Koln şi a semnat un contract valabil cinci ani, până în 2023. De-a lungul timpului, el a fost dorit cu insistenţă de Liverpool, iar presa germană a anunţat recent că Bayern Munchen şi Borussia Dortmund se vor lupta pentru semnătura sa, la finalul sezonului.
"Koln a devenit a doua mea casă, altfel nu aş fi luat o asemenea decizie. Sunt fericit aici, mă simt bine în acest oraş şi la această echipă, de aceea mi-am prelungit contractul. Asta înseamnă că voi juca la Koln şi în sezonul viitor", a spus Jonas Hector, pentru site-ul echipei sale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu cinci etape înainte de finalul acestei ediţii din Bundesliga, Koln are doar 22 de puncte şi ocupă ulitmul loc, la opt puncte de prima echipă aflată deasupra zonei retrogradării.
Hector a jucat la nivel profesionist doar la FC Koln, unde se află din 2010. Până acum, el a adunat 187 de meciuri şi a reuşit să înscrie şase goluri şi să dea 11 pase decisive la echipa germană. La naţionala ţării sale, Jonas Hector a debutat în noiembrie 2014, la puţin timp după ce Germania se încorona campioană a lumii, şi şi-a câştigat rapid locul de titular.
Legen... wait for it... DARY! #effzeh pic.twitter.com/SQfZg3UusO
— 1. FC Cologne (@fckoeln_en) April 23, 2018
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: koln, jonas hector, germania