Dan Petrescu s-a pus pe treabă la CFR Cluj şi, după ce campioana a anunţat trei veniri, a venit rândul plecărilor. Nu mai puţin de nouă jucători vor fi îndepărtaţi din Gruia, cu Dan Petrescu la timonă. "Bursucul" era liber de contract şi a revenit la CFR Cluj după ce a câştigat trei titluri la rând pe "Dr. Constantin Rădulescu".
Exod la CFR Cluj! 9 jucători, OUT la ordinul lui Dan Petrescu
Proaspăt reinstalat în funcţia de antrenor principal la CFR Cluj, Dan Petrescu a început curăţenia. ProSport scrie că Alexandru Chipciu, Arlauskis, Latovlevici, Anas Tahiri, Guessouma Fofana Ulrich Meleke au fost scoşi deja de pe lista A pentru meciurile din Liga 1 şi nu se mai regăsesc nici măcar pe site-ul LPF.
În plus, pe lângă aceştia, Butean, Hoban şi Cristiano Figueiredo vor fi şi ei îndepărtaţi de la echipă, susţine sursa citată.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chipciu nu mai e dorit, cel mai probabil, din cauza salariului mare, Arlauskis s-a supărat pentru îndepărtarea lui Marian Copilu şi a plecat în Lituania, iar ceilalţi jucători au fost aduşi la cererea lui Marius Şumudică, fostul antrenor din Gruia, şi vor fi îndepărtaţi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, jucatori, cfr cluj, plecari