Basarab Panduru, Constantin Zotta şi Bogdan Cosmescu au alcătuit cel mai bun prim "11" la capătul sezonului regulat din Superliga.
Cei trei experţi nu au avut mari probleme în a alege cel mai bun portar al celor 30 de etape ale campionatului regulat din Superliga. Ştefan Târnovanu, titularul din poarta celor de la FCSB, a obţinut toate cele trei voturi ale experţilor.
Valentin Creţu a fost ales în unanimitate drept cel mai bun apărător dreapta la capătul sezonului regulat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Siyabonga Ngezana s-a alăturat coechipierilor săi după ce a obţinut două voturi, venite de la Basarab Panduru şi Constantin Zotta. Bogdan Cosmescu l-a preferat pe Denil Maldonado, fundaşul hondurian al Universităţii Craiova.
Pentru celălalt post din centrul apărării, experţii au ajuns la o înţelegere şi l-au ales pe Kennedy Boateng, fundaşul ajuns la Dinamo la startul acestui sezon. Togolezul a fost votat de Basarab Panduru, în timp ce Constantin Zotta a mers pe Mihai Popescu, în timp ce Bogdan Cosmescu l-a ales pe Joyskim Dawa.
Risto Radunovic a completat linia de patru apărători după prestaţiile solide din tricoul campioanei României, şi în acest sezon. La mijloc, Adrian Şut a obţinut toate voturile din partea experţilor, însă, Eddy Gnahore a fost scos în evidenţă de către aceştia.
Dan Nistor şi Florin Tănase au fost aleşi să evolueze în faţa lui Adrian Şut într-o linie de trei mijlocaşi pentru contribuţiile aduse echipelor lor, în cele 30 de etape epuizate din acest campionat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Claudiu Petrila i-a "luat faţa" lui Alex Mitriţă cu două voturi la unul. Basarab Panduru i-a oferit votul golgheterului Universităţii Craiova, însă fotbalistul Rapidului a fost ales drept atacantul stânga în formula celor mai buni jucători ai sezonului regulat.
Golgheterul campionatului, Louis Munteanu, a fost ales în faţa fostului său coleg, Daniel Bîrligea, pe postul de atacant central. Pe partea dreaptă, Ştefan Baiaram, un jucător aflat la cel mai bun sezon al carierei sale, a fost ales peste alţi doi rivali din play-off, David Miculescu şi Alex Dobre.
Cel mai bun prim "11" al sezonului regulat din Superliga
- Târnovanu (FCSB) - Creţu (FCSB), Ngezana (FCSB), Boateng (Dinamo), Radunovic (FCSB) - Şut (FCSB), Tănase (FCSB), Nistor (U Cluj) - Petrila (Rapid), Munteanu (CFR Cluj), Baiaram (Universitatea Craiova)
FCSB a avut şase jucători aleşi de experţi în cea mai bună echipă a sezonului regulat, în Superliga, în timp ce restul formaţiilor din play-off au avut câte un reprezentant.
- Citește și
- Strategia lui Şumudică, criticată înaintea derby-ului cu FCSB: "Lumea tace din gură dacă ai rezultate. Dacă n-ai, comentează"
- Andrei Raţiu, hotărât în privinţa viitorului. Ce le-a spus spaniolilor: ”Sincer!”
- Jaqueline Cristian, eliminată de Jasmine Paolini, favorita 6, în turul trei la Indian Wells. Câţi bani va primi românca pentru parcusul la turneul din California
- "Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
- Neymar nu se dezminte! Starul brazilian a acuzat o accidentare, dar a fost surpins la Carnavalul de la Rio
- Dinamo, dată exemplu pentru cum a terminat sezonul regulat: ”A luat şase puncte după ce s-a calificat în play-off, iar Rapid doar unul”
- Cum a reacţionat Zeljko Kopic când a fost întrebat dacă Dinamo poate cuceri titlul! Răspunsul care-i face pe dinamovişti să viseze
- Jucătorul lui Dinamo, făcut praf după victoria de la Arad: ”Are 29 de ani şi foarte puţine meciuri ca titular”
Afla mai multe despre: fcsb, superliga, cfr cluj, dinamo, rapid, u cluj, universitatea craiova, play-off