You are here:

Explicaţia pentru scorul mare dintre Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti! Adi Vasile, despre unde s-a făcut diferenţa: "Atunci am prins încredere"

Explicaţia pentru scorul mare dintre Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti! Adi Vasile, despre unde s-a făcut diferenţa: "Atunci am prins încredere"

Handbal

Comentarii

Antrenorul lui CSM Bucureşti, Adi Vasile, a oferit primele declaraţii, după ce echipa sa a câştigat cu SCM Râmnicu Vâlcea, în manşa tur a optimilor Ligii Campionilor.

Adi Vasile, despre scorul mare dintre CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea

Antrenorul lui CSM Bucureşti a susţinut că minutele din repriza a doua, când oaspetele nu au primit gol şi au marcat consecutiv, au făcut diferenţa din toate punctele de vedere: 

"Cred că e un efort al echipei pe tot timpul meciului. Faza de apărare e importantă şi am reuşit să legăm minute bune în care nu am primit gol. Şi atacul a mers în repriza secundă şi am prins încredere după ce nu am primit şi am dat goluri consecutive. Returul trebuie jucat de la 0-0, de la concentrare mai mare faţă de meciul ăsta. Sigur, diferenţa de scor e mare, dar nu vreau relaxare", a declarat Adi Vasile.  

VIDEO | SCM Râmnicu Vâlcea - CSM Bucureşti, 24-33, în optimile Ligii Campionilor

CSM Bucureşti a învins-o sâmbătă, în deplasare,  SCM Râmnicu Vâlcea, scor 33-24 (13-12), în turul optimilor Ligii Campionilor la handbal feminin. Cristina Neagu a marcat 13 goluri. Returul va avea loc în 13 martie, la Bucureşti.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Liscevici 7 goluri, Florică 5, pentru gazde, respectiv Neagu 13 şi Lazovici 7, pentru CSM.

Manşa retur va avea loc în 13 martie, la Bucureşti, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica în sferturile de finală, în care va întâlni Krim Ljubljana sau CSKA Moscova.

În faza grupelor, afectată de multiple amânări/anulări de meciuri din motive pandemice, SCM Râmnicu Vâlcea a încheiat pe locul 6 (grupa B), iar CSM Bucureşti pe locul 3 (A). Toate echipele din cele două grupe s-au calificat în optimi, în urma unei decizii a EHF.

Sâmbătă se mai joacă în optimi meciurile dintre Podravka - Rostov şi Krim - CSKA, iar duminică vor avea loc disputele Vipers - Odense, Team Esbjerg - Brest, Buducnost - FTC Budapesta şi SG BBM Bietigheim - Gyor. Dubla Borussia- Metz este programată în 12 şi 14 martie.

Sferturile de finală sunt programate între 3-11 aprilie, urmate de Turneul Final Four de la Budapesta, în 29-30 mai.

Deţinătoarea Ligii Campionilor este formaţia Gyor ETO.

Afla mai multe despre: adi vasilecsm bucuresticsm ramnicu valcealiga campionilor handbal 

viewscnt
Articole similare