FCSB a fost învinsă, joi seara, pe teren propriu, de formaţia daneză Silkeborg, scor 5-0, în grupa B a Conference League. Săptămâna trecută, în Danemarca, scorul a fost tot 5-0 pentru Silkeborg.
Silkeborg s-a impus şi la Bucureşti prin golurile marcate de Kusk (minutul 12), Klynge (minutul 16), Tengstedt (minutul 63) şi Jorgensen (minutele 68 şi 70).
La finalul meciului, suporterii au fost furioşi şi i-au înjurat pe jucători, iar doar câţiva fotbalişti au rămas să salute galeria.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul meciului, Nicolae Dică a spus că fanii trebuie să fie alături de fotbalişti. El nu a fost de acord nu reacţia suporterilor.
”Sunt momente în care nu-ţi iese!”
”Trebuie să fim realişti, ăsta ne este nivelul. Trebuie să începem să muncim şi să creştem de la meci la meci, să fim mai pozitivi şi mai uniţi. Dacă începem şi dăm numai cu pietre e greu să construieşti.
Îi înţeleg pe oamenii din seara asta că sunt dezamăgiţi şi că ne critică. Am văzut că galeria a plecat la un moment dat, sunt şi ei dezamăgiţi ca şi noi.
Au fost alături de echipă la fiecare meci şi mi-aş dori să fie în continuare la fel. Să fie lângă jucători. Că e Dică antrenor, X sau Y, jucătorii au nevoie de suporteri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Noi muncim în fiecare zi, dar sunt momente în care nu-ţi iese, cum s-a întâmplat în seara asta. Acum asta nu înseamnă că trebuie să jignim jucătorii, conducătorii şi antrenorii. Nu e normal să se întâmple acest lucru”, a declarat Nicolae Dică, la finalul meciului.
Afla mai multe despre: fcsb-silkeborg-dică