Farul Constanţa a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii 1.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Adrian Petre, în minutul 77. Până la acest eşec, Universitatea Craiova înregistrase 5 victorii consecutive. Dan Nistor a declarat la sfârşitul meciului că Universitatea Craiova nu a avut atitudinea potrivită, iar din această cauză, a pierdut meciul.
”Am intrat un pic cu picioarele pe sus! Probabil că am tratat de sus adversarul!”
”Azi am intrat un pic cu picioarele pe sus, ca să zic aşa. Ne-am crezut învingători dinainte şi asta s-a văzut. Cred că am controlat prima repriză, am avut două ocazii destul de mari, prin Gustavo şi Markovic. Dar e prea puţin pentru ce ne dorim. A doua repriză a fost la discreţia gazdelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu era cazul, nu trebuia să se întâmple acest lucru. Mister ne-a avertizat că va fi un meci foarte greu. Trebuia să fim mult mai concentraţi şi să dăm mult mai mult pe teren. Ne vor aştepta două săptămâni cu multă muncă, cu stres. Va trebui să începem returul de campionat în forţă şi să câştigăm la Piteşti.
Probabil că am tratat de sus adversarul şi asta ne-a costat. La un moment dat, trebuia să vină acest moment, dar speram să fie cât mai târziu. Asta este, n-avem ce să facem. La următoarele meciuri trebuie să fim cei dinainte. Trebuie să dovedim pe teren, cum ne-am prezentat astăzi nu cred că meritam măcar un punct”, a spus Dan Nistor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nistor-craiova-farul