You are here:

Explozie de bucurie peste Prut! Moldova a câştigat un meci dramatic cu Kazahstan, după un cartonaş roşu în prelungiri

Explozie de bucurie peste Prut! Moldova a câştigat un meci dramatic cu Kazahstan, după un cartonaş roşu în prelungiri

Fotbal internațional

Comentarii

Moldova a reuşit să obţină o victorie importantă cu Kazahstan, chiar în faţa propriilor suporteri, într-un meci din Liga Naţiunilor.

Victorie importantă pentru Moldova în Liga Naţiunilor

Reprezentativa Republicii Moldova a învins selecţionata Kazahstanului cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea din Grupa C3 a Ligii Naţiunilor.

Eroul gazdelor a fost atacantul Popescu, autor al unei duble decisive care a adus toate cele trei puncte la Chişinău.

Partida a început sub semnul echilibrului, dar Moldova a reuşit să dea lovitura înainte de pauză. Popescu a deschis scorul în minutul 39, moment care a declanşat entuziasmul în tribune.

Oaspeţii au revenit însă montaţi de la vestiare şi au restabilit egalitatea rapid, în minutul 51, prin reuşita lui Chesnokov.

Când jocul părea să se îndrepte spre o remiză, acelaşi Popescu a ieşit din nou la rampă în minutul 77 şi a marcat golul victoriei.

Finalul confruntării a fost unul tensionat, iar Kazahstanul a încheiat meciul în inferioritate numerică, după ce Samorodov a văzut cartonaşul roşu în prelungiri, în minutul 90+5.

În urma acestui succes, Moldova urcă la borna de 7 puncte după 5 meciuri disputate şi îşi consolidează poziţia secundă în Grupa C3.

Clasamentul este condus de Slovacia (10 puncte din 4 jocuri), care se duelează tot vineri seară cu Insulele Feroe (locul 3, cu 4 puncte din 4 jocuri). Kazahstanul rămâne lanterna roşie a grupei, cu doar două puncte acumulate în 5 partide.

Afla mai multe despre: moldova, liga natiunilor, vadim rata 

viewscnt
Articole similare