Antrenorul echipei Dinamo, Dusan Uhrin, a mărturisit că încearcă să implenteze un stil de joc bazat pe un mix între Pep Guardiola şi Jose Mourinho.
"Sunt fan al lui Manchester United dar şi al Barcelonei, sunt fan al unor antrenori care îmi plac pentru modul în care muncesc şi avem de învăţat de la ei. Noi de la ei, nu ei de la noi. Am încercat uneori să joc aşa cum o face Guardiola dar este deosebit de greu. Uneori ca Mourinho. Încerc un mix, dar depinde de jucători. Ei îşi aleg jucătorii în funcţie de sistem", a spus Dusan Uhrin.
Tehnicianul ceh s-a referit şi la meciul cu Astra, programat sâmbătă, de la 20:30, în direct la Telekom Sport 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ne aşteptăm la un meci deosebit de greu pentru că Astra acasă joacă foarte bine, au câştigat inclusiv împotriva CFR-ului. Va trebui să luptăm pentru cele trei puncte, nu ne va fi uşor, dar sper să facem un meci bun.
Am văzut ultimul lor meci, cel cu Clinceni, în care ei au jucat în deplasare. Pentru că nu au făcut cel mai bun joc etapa trecută, în deplasare, cred că acum vor fi mult mai concentraţi", a adăugat Dusan Uhrin.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: uhrin