Barcelona se află în reconstrucţie, iar Erling Haaland este pe lista de transferuri a catalanilor.
Norvegianul este unul dintre cei mai doriţi jucători din Europa, iar catalanii au intrat şi ei în cursa pentru nordic. Joan Laporta vrea să facă din nou la Barcelona o echipă puternică, iar preşedintele catalanilor s-a întâlnit săptămâna trecută cu impresarul norvegianului, Mino Raiola, pentru a discuta posibile transferuri.
În cursa pentru Haaland, mai sunt alte cluburi puternice din Europa, iar Barcelona are în continuare probleme financiare, lucru care ar putea să îngreuneze o potenţială mutare a nordicului pe Camp Nou. Totuşi, Laporta i-ar fi cerut lui Raiola să aibă răbdare pentru ca Barca să îşi rezolve problemele financiare.
Acum, Raiola a vorbit din nou despre atacantul impresariat de el. Întrebat despre şansele Barcelonei de a-l transfera, impresarul a oferit un răpuns care le oferă speranţă fanilor catalani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Haaland poate aştepta!”
”Poate Haaland să o aştepte pe Barcelona? Haaland poate aştepta pe toată lumea. Nu avem un preacord cu nimeni. Vom căuta cea mai bună opţiune şi nu exclud încă un an la Dortmund, teoretic, încă este posibil.
Barcelona va fi în continuare unul dintre cele mai mari cluburi din lume, în ciuda situaţiei actuale. Într-un an sau doi îşi vor reveni. Barcelona are puterea de a crea acorduri economice importante. Au nevoie de un an sau doi pentru a reveni”, a declarat Mino Raiola, citat de Mundo Deportivo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: barcelona-haaland-raiola