Dinamo a efectuat astăzi un nou transfer. Gudmund Kongshavn a semnat cu formaţia din Ştefan cel Mare, până la finalul sezonului. Semnarea portarului de 30 de ani a cauzat reacţii de furie, dezamăgire şi confuzie din partea suporterilor ”câinilor”.
Dinamo a anunţat astăzi, pe pagina sa de Facebook, două noi transferuri. Jonathan Morsay şi Gudmund Kongshavn au fost aduşi de formaţia bucureşteană pentru a ajuta echipa să se califice în playoff. Venirea celui de al doilea, un portar de 30 de ani, a cauzat indignarea suporterilor dinamovişti. Aceştia au fost mulţumiţi de prestaţiile de până acum ale lui Mihai Eşanu şi ar fi dorit ca echipa să continue dezvoltarea acestuia, din poziţia de număr 1. Fanii ”câinilor” şi-au exprimat nemulţumirile în comentariile postării în care a fost prezentat acesta.
Câteva din reacţiile suporterilor dinamovişti
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vasile Risteiu: „Văd că nu se începe o construcţie pentru viitor, se aduc jucători liberi, cu ce ambiţie joacă? Cei din conducere ştiu mai bine dacă este în favoarea lui Dinamo. Vom vedea, însă la ora actuală suntem sub echipele din provincie”
- Ciprian Marton: „Eu sper că a venit direct cu statutul de rezerva, îl avem titular pe Eşanu!!!”
- Eugen Zet: „Prefer Eşanu! Nu începeţi iarăşi cu schimbări doar pentru ca aduceţi străini, mai ales necunoscuţi din ăştia «celebri»!”
- Adrian Răzvan Rus: „Mda, nu mă impresionează cu nimic, vine de la o echipă care a primit 85 de goluri în 30 de meciuri. Îl prefer pe Eşanu”
- Paul Alin Morar: „Dacă e scos Eşanu din primul «11», aţi pierdut un membru DDB şi un cumpărător de bilete!”
- Madalin Simion: „Să va uitaţi la cate goluri a primit Aalesund sezonul trecut, numai 85, bun transfer”
Gudmund Kongshavn a evoluat, până acum, doar în ţara natală.Portarul de 30 de ani a jucat la Valerenga, Sarpsborg şi Tromso, iar la Dinamo va fi prima experienţă în străinătate. Norvegianul este un fost internaţional de tineret, reprezentând selecţionatele mici ale norvegiei ale aproape fiecare nivel de vârstă. În schimb, acesta nu a făcut nicio apariţie pentru naţionala mare a Norvegiei, iar statisticile sale nu sunt cele mai încurajatoare. Kongshavn a evoluat în doar 145 de partide de-a lungul carierei sale şi a încasat 273 de goluri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo bucureşti, liga 1