Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fanii lui Neftchi Baku şi-au pierdut răbdarea cu Adrian Mutu: ”Nu ştie fotbal. Lăsaţi-l să plece!”

Fanii lui Neftchi Baku şi-au pierdut răbdarea cu Adrian Mutu: ”Nu ştie fotbal. Lăsaţi-l să plece!”
Comentarii

Neftchi Baku a jucat pe teren propriu cu Sabah Baku, pierzând la limită, scor 1-0.

Mutu, contestat de fanii lui Neftchi Baku după ultima înfrângere

Cristiano Bergodi (59 de ani) a preluat-o pe Rapid de la Adi Mutu (44 de ani), cel care a decis să-i părăsească pe giuleşteni cu doar câteva zile înainte de startul actualului sezon.

La vremea respectivă, ”Briliantul” a acceptat propunerea de a deveni antrenorul azerilor de la Neftchi Baku, unde este remunerat cu un salariu consistent, de 700.000 de euro pe an.

Mutarea, însă nu s-a ridicat la aşteptările suporterilor lui Neftchi Baku. După înfrângerea de ieri, aceştia au răbufnit împotriva lui Mutu pe reţelele de socializare. 

”Mutu nu ştie să joace fotbal. Lăsaţi-l să plece!”; ”Îmi e atât de ruşine că ţin cu acest club. Suntem într-o situaţie atât de neputincioasă încât îmi e ruşine şi de numele meu”; ”Mutu, demisia!”; ”Ar trebui să plece Mutu! Nu este greu de înţeles şi de văzut că nu se vor recupera punctele pierdute. Avem nevoie de un antrenor cu experienţă şi profesionist”;

”Mutu a fost un jucător bun, dar nu e un antrenor bun. Neftchi nu este o echipă de antrenament, nu-i mai lăsaţi să vină să exerseze aici. Aduceţi un antrenor transpirat, acordaţi sprijin şi veţi vedea o altă echipă”, sunt doar câteva dintre reacţiile suporterilor azeri pe paginile de socializare ale clubului. 

În urma acestui rezultat, Neftchi Baku se află pe locul cinci, cu 15 puncte, la şase puncte distanţă de liderul Zira.

Afla mai multe despre: neftchi bakuadi muturapid 

viewscnt
Articole similare