You are here:

"Fără fani eşti ZERO!" EXCLUSIV | Mesajul lui Florin Prunea pentru suporteri: "Ăsta e apelul meu către ei!"

"Fără fani eşti ZERO!" EXCLUSIV | Mesajul lui Florin Prunea pentru suporteri: "Ăsta e apelul meu către ei!"

Superliga

Comentarii

Florin Prunea a vorbit pentru Telekom Sport înainte de startul noului sezon, iar managerul general al roş-albilor a atins şi subiectul realaţiilor extrem de tensionate cu suporterii echipei.

Plecarea lui Rednic de la Dinamo a declanşat un conflict între ultraşi şi patronul Ionuţ Negoiţă, conflict în care tehnicianul Eugen Neagoe şi Florin Prunea au devenit "victime colaterale".

Fostul mare portar al roş-albilor speră însă că Neagoe va avea parte de linişte şi de susţinere, conştient fiind că fanii pot juca un rol decisiv în traseul echipei din acest sezon.

"Fără fani eşti zero", spune Prunea, care le transmite suporterilor că îi înţelege perfect, după doi ani în care rezultatele au lipsit cu desăvârşire.

"Apele tulburi eu cred că s-au liniştit şi cred că suporterii au înţeles că este un antrenor, nu a avut nicio vină, a picat într-un moment neprielnic să zic aşa, într-un moment nu tocmai bun.

Eu cred că suporterii au înţeles că este un om serios şi un om care a venit cu inima deschisă şi să muncească pentru Dinamo şi să facă treabă la Dinamo.

Fără fani eşti zero. Fie că vorbim de Dinamo sau de celelalte cluburi. Dar pe noi ne interesează suporterii noştri. Depinde numai şi numai de noi, depinde de rezultatul de la meciul cu Viitorul, de asta le spun la băieţi încontinuu, că toţi mă întreabă, de-abia aşteptăm atmosfera frumoasă, suporterii.

Cei care sunt din competiţia noastră internă ştiu ce înseamnă Dinamo, ştiu că au venit la un club imens, cu o mare masă de suporteri care se pricep la fotbal şi care nu pot fi păcăliţi, care nu mai au răbdare şi aici nu putem să le cerem răbdare, că toată lumea cere răbdare. Nu, noi trebuie să oferim soluţii în momentul de faţă.

Suporterii s-au săturat, doi ani de zile au suferit. Chiar dacă nu eram aici, mă întâlneam cu ei pe stradă şi ne certau şi pe noi, cei care nu eram aici, foşti dinamovişti, foşti jucători, că voi nu faceţi nimic, uitaţi ce se întâmplă.

Sper să facem, din acest punct de vedere ne-am mişcat destul de bine, cred eu, şi în ceea ce priveşte campania de transferuri am adus jucători pe care îi cunoaştem şi care au jucat la echipele la care au fost, asta a contat foarte mult.

Am redus riscul cât se poate de mult în ceea ce priveşte nereuşita unui transfer, eu sper ca toţi să confirme dar în fotbal sigur că vom vedea.

Apelul meu către ei este acelaşi. Îi cunosc pe majoritatea dintre ei, ştiu problemele lor, le înţeleg supărările, frustrările dar numai împreună putem reuşi. Fără ei ne va fi foarte greu, să recunosc. Dar eu sper şi împreună cu Neagoe le spunem la băieţii ăştia să înţeleagă unde au venit şi unde sunt aici.

Un club imens, cu masă mare de suporteri care chiar dacă nu ai rezultatul pe măsură, la un joc se întâmplă să pierzi, dar să ieşi să te duci în faţa lor, să ieşi în faţa lor şi ei să te aplaude că ei îşi dau seama că ai făcut tot ceea ce a depins de tine pentru a face un rezultat bun.


Atitudinea este cea care va face diferenţa cred eu"
, a declarat Florin Prunea pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: florin pruneadinamotransfer 

viewscnt
Articole similare