Sepsi Sfântu Gheorghe a remizat pe terenul lui FC Botoşani, scor 0-0, iar covăsnenii au ratat şansa de a urca provizoriu pe loc de play-off.
Sepsi nu a reuşit să confirme jocul bun din partida cu Oţelul, pe care a câştigat-o cu 2-0, şi a practicat un fotbal slab la Botoşani, moldovenii dominând finalul de meci, în ciuda faptului că formaţia lui Vali Suciu a evoluat cu un om mai puţin în ultimele 25 de minute.
Sepsi a acumulat 34 de puncte şi este la un punct de Rapid, ocupanta locului şase. Astfel, formaţia covăsneană a ratat o oportunitate bună de a urca pe loc de play-off.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Laszlo Dioszegi: ”În Turcia v-am asigurat condiţii de lux. Asta este mulţumirea pe care o primim?”
După meciul din nordul Moldovei, Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a publicat un mesaj kilometric pe Facebook, în care a criticat atitudinea jucătorilor.
Mai mult decât atât, Dioszegi a anunţat că va lua măsuri. Pentru început, finanţatorul clubului covăsnean ”va tăia” masa de prânz a jucătorilor săi, pe care, conform mesajului transmis, o va dona unor familii nevoiaşe.
Mai mult decât atât, Laszlo Dioszegi a dat de înţeles că ia în calcul retragerea din fotbal, după ce a văzut atitudinea elevilor lui Vali Suciu.
"Dragi fotbalişti, cred că astăzi aţi provocat tristeţe şi dezamăgire multor oameni şi copii!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Trebuie să spun că, în meciul de azi, poate doar Gyenge, Haruţ şi Oberlin au jucat cât de cât fotbal, dar ceilalţi, din păcate, doar au bântuit pe teren, iar ceea ce s-a întâmplat nu a fost deloc fotbal! Atât staff-ul tehnic, cât şi jucătorii au greşit!
Faptul că, în acest sezon, echipa a jucat poate doar 20 de minute de fotbal spune multe! În Turcia v-am asigurat condiţii de lux, iar asta este mulţumirea pe care o primim?
Suntem la zi cu salariile şi primele! Ce vă mai trebuie? Poate nu realizaţi câte sacrificii fac eu şi facem noi toţi pentru ca voi să primiţi salarii de mii de euro şi toate celelalte beneficii! Dar nu credeţi că nu e doar despre a primi, ci şi despre a oferi ceva în schimb? Iar acel „ceva” nu înseamnă altceva decât 95 de minute de joc cu sufletul şi inima! Azi aţi rămas datori şi aţi stricat weekendul a zeci de mii de oameni!
Un lucru e sigur: şi noi vom face schimbări! Am decis ca, până la următorul meci, prânzul pe care îl primeaţi zilnic de la noi să fie oferit gratuit familiilor nevoiaşe, iar livrarea să fie făcută de copiii academiei, pentru ca şi ei să vadă câtă bucurie poate aduce o simplă masă caldă şi, poate, astfel să înţeleagă că banii trebuie munciţi şi meritaţi! Aşa vom aduce bucurie şi, în acelaşi timp, poate vom deschide şi câteva minţi!
Întotdeauna am spus că cel mai important este clubul.
Tot mai des mă întreb dacă merită să-mi neglijez afacerea, familia şi prietenii pentru ca voi să oferiţi atât de puţin respect în schimb. Nu mă interesează ce spune lumea, dar cine crede că poate continua să se plimbe pe teren fără consecinţe se înşală! Sunteţi datori faţă de suporteri, iar speranţa mea este ca joi să vedem o echipă complet diferită pe teren!
Cred că acesta este primul meu mesaj direct către voi! Dar, bineînţeles, luni veţi primi personal o mustrare pe măsură!
Uitaţi-vă la această fetiţă care susţine echipa cu bucurie sinceră şi gândiţi-vă bine!", a scris Laszlo Dioszegi, pe contul personal de Facebook.