Tot mai multe voci susţin că Antoine Griezmann va fi prima mare lovitură pe care FC Barcelona o va anunţa în fereastra de transferuri din vară. Atacantul lui Atletico Madrid ar urma să fie transferat contra sumei de 120 de milioane de euro.
Săptămâna trecută, Le Parisien a scris că atacantul de 28 de ani şi-a dat acordul să se transfere la FC Barcelona. Griezmann are o clauză de reziliere la Atletico Madrid de 120 de milioane de euro, astfel că decizia îi aparţine jucătorilor. Şi Griezmann şi-ar fi dat acordul pentru transfer.
Le Parisien a scris că internaţionalul francez îşi doreşte să-şi completeze vitrina de trofee şi este conştient că FC Barcelona este o echipă unde are mult mai multe şanse să câştige campionatul şi Champions League.
Astăzi, As.com scrie că lucrurile sunt tot mai clare. Maud, sora lui Antoine Griezmann, a luat masa de mai multe ori cu Josep Maria Bartomeu - preşedintele lui FC Barcelona şi a început deja să-i caute casă fratelui său. Astfel că pare doar o chestiune de timp până când atacantul francez va fi anunţat oficial pe Camp Nou.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: antoine griezmann, fc barcelona