You are here:

FCSB a păţit-o înaintea lui FC Argeş! Meciul important în care campioanei i-a fost refuzată reuşita: “Arbitrul a fluierat şi a spus ‘îmi pare rău, era gol valabil’”

FCSB a păţit-o înaintea lui FC Argeş! Meciul important în care campioanei i-a fost refuzată reuşita: “Arbitrul a fluierat şi a spus ‘îmi pare rău, era gol valabil’”

FCSB

Comentarii

Preşedintele de la FCSB, MM Stoica, a reacţionat dur după eroarea de arbitraj din Petrolul – FC Argeş 2-1 şi a făcut o paralelă cu un episod similar trăit de FCSB la Glasgow, în Europa League. Oficialul roş-albaştrilor susţine că astfel de greşeli, în era VAR, sunt greu de explicat şi pot influenţa decisiv soarta unui meci.

FCSB a păţit-o precum FC Argeş! Faza inexplicabilă la care arbitrul şi-a prezentat scuzele

MM Stoica a comentat eroarea comisă de arbitrul Radu Petrescu, în Petrolul – FC Argeş 2-1, iar preşedintele de la FCSB a transmis că centralul trebuia pedepsit încă de la un meci din 2011, care a făcut-o campioană pe CFR Cluj.

Apoi, MM Stoica a făcut referire la meciul în care Rangers s-a impus categoric în faţa celor de la FCSB, scor 4-0, în etapa a treia din faza ligii a UEFA Europa League.

Pe 24 octombrie 2024, formaţia bucureşteană a cedat în deplasare, în Scoţia, după un meci în care diferenţa de pe tabelă a fost clară. Totuşi, startul partidei a fost unul curajos pentru FCSB, care a încercat să pună presiune încă din primele minute.

În minutul 2, Miculescu a profitat de o ezitare a portarului scoţian Jack Butland, i-a luat  mingea şi a trimis-o în poartă. Reuşita a fost însă anulată, după ce arbitrul italian Marco Di Bello a dictat fault în atac, înainte ca mingea să intre în poartă, astfel că faza nu a mai putut fi verificată la VAR.

“(n.r. – Radu Petrescu) A fost îngrozitor de neinspirat, el şi-a dat seama că a greşit când a dictat lovitura liberă pentru FC Argeş, că n-a fost fault acolo. În loc să spună că a greşit, să dea minge de arbitru şi era exonerat a ales să fluiere, probabil, că ceva, ceva o fi în careu, dar n-a fost absolut nimic, nu s-au atins. Ar fi interesantă înregistrarea, ce spun şi cei de la FC Argeş. Nu s-a anulat un gol, a fluierat înainte de a se marca, iar portarul ştie că a fluierat, că s-a oprit. Nu s-a anulat un gol, că a fluierat înainte. (n.r. – Protocolul VAR spune că faza trebuia lăsată) Absolut, indiscutabil.

Noi am păţit chestia asta la Glasgow. În minutul 2 la Glasgow, arbitrul a fluierat şi după a spus <<Îmi pare rău, era gol valabil>>. Mersi, am pierdut 4-0. Era 1-0 pentru noi, dar ăsta la FC Argeş n-a fost gol valabil şi a ieşit foarte rău din treaba asta. Radu Petrescu a încercat să îndrepte o greşeală, dar a făcut o chestie... cum se făcea pe vremuri, când nu se televiza, corner şi fluiera, dar acum e VAR şi ai o mare problemă. Dani Coman încă e tânăr, poate să aibă reacţii de genul ăsta, că am trăit şi eu astfel de lucruri în viaţă. E de înţeles, că o victorie aici o ducea pe FC Argeş în play-off. Repet, n-a fost un gol anulat, ci o mare greşeală făcută, dar nu un gol anulat”, a declarat MM Stoica, la Prima Sport.

VIDEO | Golul anulat al lui David Miculescu, în Rangers – FCSB 4-0

Afla mai multe despre: petrolul fc argesmm stoicaradu petrescurangers fcsbmm stoica fcsb 

viewscnt
Articole similare