Formaţia Universitatea Craiova a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FCSB, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii I.
Universitatea Craiova a dat-o jos pe FCSB din fotoliul de lider. Roş-albaştrii au fost de nerecunoscut în Bănie, unde Niţă a ratat singura ocazie a echipei lui Petrea în chiar startul meciului.
Oltenii nu au avut nevoie de multe ocazii pentru a face diferenţa pe tabelă. Cicâldău a deschis scorul în finalul primei reprize cu o execuţie frumoasă. Internaţionalul Craiovei putea face dubla imediat după ieşirea de la cabine, dar a ratat de puţin poarta. Din minutul 54, oltenii au rămas şi cu un om în minus după eliminarea lui Vătăjelu, dar tot ei au fost cei care au reuşit să mai înscrie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nistor a profitat de gafa impardonabilă a lui Vlad şi a stabilit scorul final, 2 la 0. Oltenii au redus la două puncte diferenţa faţă de FCSB şi patru faţă de noul lider, CFR Cluj.
”Normal că nu ne pică bine. Venisem aici să scoatem puncte. Din păcate am ajuns la două înfrângeri consecutive. Trebuie să ne revenim şi să câştigăm meciul următor. În seara asta parcă nu am fost aşa proaspeţi. S-a acumulat oboseala, jucăm din trei în trei zile şi avem lotul cred cel mai subţire. Nu este pierdut nimic. Dacă vom câştiga următorul joc, vom reveni pe primul loc. Acea fază, să fie penalti în minutul 5 şi roşu probabil, de acolo era greu să mai revină Craiova. Dar nu arbitrajul este de vină. Este incredibil. Eu vorbeam cu Vătăjelu, i-am explicat de ce i-a dat roşu, nu i-am spus lui nimic. Şi a scos cartonaşul galben... puteţi să îl întrebaţi pe Vătăjelu. E incredibil ce face acest om... şi mai şi spune în cască, Tănase, galben pentru proteste” s-a revoltat la finalul jocului, Florin Tănase.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin tănase