FCSB a ajuns la două înfrângeri consecutive în campionat. Ultimul rezultat negativ a venit la Târgovişte, unde UTA Arad s-a impus cu 3-1 în etapa a şaptea din SuperLigă.
Marius Coman a deschis scorul pentru arădeni, iar Stoian a restabilit egalitatea la începutul reprizei secunde. UTA a revenit însă rapid în avantaj prin Abdallah, înainte ca acelaşi Coman să înscrie pentru 3-1 şi să consfinţească victoria oaspeţilor.
La finalul confruntării, nemulţumirea a fost exprimată şi din tribune. Peluza Nord a transmis un mesaj ironic la adresa lui Gigi Becali, făcând referire la deciziile luate în ultima perioadă la echipă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Suporterii au pus în discuţie eficienţa sistemului cu trei fundaşi, folosit recent de FCSB, şi i-au sugerat patronului să numească un antrenor pe care să-l lase să-şi facă meseria fără intervenţii în alcătuirea echipei şi în deciziile tactice.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Dacă nici sistemul ăsta cu trei fundaşi n-a mers, poate încercăm şi noi ceva nou. Ceva chiar revoluţionar.
Luăm un antrenor, îl lăsăm să spună ce jucători îi trebuie, îl lăsăm să-i antreneze, să-şi aleagă singur sistemul, să-i aşeze în teren cum crede el şi să facă schimbările pe care le consideră. Adică, pe scurt, îl lăsăm să fie antrenor.
Nu ştim dacă s-a mai încercat, dar în situaţia în care suntem poate merită riscul”, a anunţat Peluza Nord.







