You are here:

FCSB - Olimpik Doneţk 1-2, în primul amical al roş-albaştrilor din acest an. Alibec s-a bătut cu un adversar, accidentare gravă pentru Coman

FCSB - Olimpik Doneţk 1-2, în primul amical al roş-albaştrilor din acest an. Alibec s-a bătut cu un adversar, accidentare gravă pentru Coman

FCSB

Comentarii

FCSB a pierdut primul şi singurul amical din stagiul de pregătire din Antalya. Roş-albaştrii au deschis scorul în minutul 30, însă Olimpik Doneţk a întors soarta partidei şi s-a impus cu 2-1.

Nicolae Dică a ales o formulă extrem de ofensivă pentru meciul amical cu Olimpik Doneţk, iar asta s-a simţit imediat. Gnohere şi Alibec s-au distrat cu apărarea ucrainenilor, iar ultimul a pasat excelent pentru Dennis Man, care a deschis scorul în minutul 30.

Schimbările făcute de antrenorul roş-albaştrilor în pauza partidei şi-au spus cuvântul în partea a doua. La nici 10 minute de la reluare, Olimpik a egalat, îar în minutul 69 a dat lovitura finală, cu o execuşie plasată din afara careului de 16 metri. La scorul de 1-1, Coman a părăsit terenul ajutat de oamenii din staff-ul echipei, după o intrare criminală a unui adversar, în timp ce, Alibec a fost eliminat în minutul 80. Atacantul a sărit la bătaie, nemulţumit de intrarea dură a unui jucător al ucrainenilor.

FCSB - Olimpik Doneţk 1-2

Min. 90+3 - Fluier final al arbitrului. FCSB pierde primul amical din 2018

Min. 80 - După o intrare dură a unui adversar, Denis Alibec a cedat şi a sărit la bătaie. Atacantul roş-albaştrilor a fost eliminat, iar în locul său a intrat în teren Ianis Stoica

Min. 69 - Echipa ucraineană preia conducerea. Intrat în poartă în locul lui Andrei Vlad, Eduard Stăncioiu este învins cu un şut plasat din afara careului de 16 metri

Min. 55 - Accidentare gravă a lui Coman. După o intrare criminală a unui adversar, mijlocaşul roş-albaştrilor n-a mai putut continua şi a fost înlocuit cu Artur Jorge

Min. 53 - GOOOOOOL Olimpik Doneţk profită de neatenţia apărării roş-albaştrilor şi egalează

Min. 46 - Dică face patru schimbări la pauză. Benzar, Planic şi Ovidiu Popescu au intrat în locul lui Enache, Larie şi Filip.

Min. 45 - Fluier final al primei reprize. Roş-albaştrii conduc la pauzp, după golul marcat de Man în minutul 30

Min. 33 - Nicolae Dică schimbă portarul. Florin Niţă îi lasă locul lui Andrei Vlad

Min. 30 - GOOOOOOOOOOL Dennis Man a deschis scorul după o pasă superbă a lui Alibec. Gnohere i-a pasat cu călcâiul lui Alibec, care l-a gâsit pe tânărul mijlocaş liber în careu, cu o pasă printre fundaşii adverşi. Lăsat singur cu portarul, Man a înscris cu o execuţie elegantă

UPDATE 14:00 | Selecţionerul României, Cosmin Contra, şi selecţionerul naţionalei U21, Daniel Isăilă, sunt prezenţi în tribunele stadionului unde se dispută meciul dintre FCSB şi Olimpik Doneţk.


UPDATE 13:30 | FCSB a anunţat pe contul de Facebook al clubului echipa pe care o va trimite în teren Nicolae Dică în amicalul cu Olimpik Doneţk. Antrenorul va miza pe o formulă extrem de ofensivă, iar în atacul roş-albaştrilor se vor afla Alibec, Gnohere, Coman şi Man.

Echipa de start a celor de la FCSB: Niţă - Enache, Larie, Momcilovic, Morais - Nedelcu, Filip - Man, Alibec, Coman - Gnohere
Rezerve: Vlad, Stăncioiu, Benzar, Planic, Stoica, Jorge, Ov. Popescu, Pacionel


După 18 etape, Olimpik ocupă locul 6 în campionatul Ucrainei, ultimul care asigură prezenţa în play-off. Ucrainenii încep campionatul mai târziu decât noi, astfel că primul meci oficial al lui Olimpik este programat pe 17 februarie, în deplasare cu Dinamo Kiev.

LOTUL DEPLASAT DE FCSB ÎN ANTALYA

Portari: Andrei Vlad, Eduard Stăncioiu

Fundaşi: Mihai Bălaşa, Ionuţ Larie, Romario Benzar, Gabriel Enache, Bogdan Planic, Marko Momcilovic, Artur Jorge

Mijlocaşi: Florin Coman, Emilian Pacionel, Florin Tănase, Ianis Stoica, Ovidiu Popescu, Dragoş Nedelcu, Mihai Pintilii, Dennis Man, Lucian Filip, Filipe Teixeira

Atacanţi: Denis Alibec, Harlem Gnohere

Cel de-al doilea cantonament al roş-albaştrilor este programat în Spania, în perioada 21 ianuarie - 2 februarie.

Acolo, băieţii lui Dică se vor duela cu  FC Admira Wacker (Austria, 25 ianuarie), Jiangsu Suning FC (China, 28 ianuarie), echipa pregătită de Fabio Capello şi NK Osijek (Croatia, 30 ianuarie).

Rămâne de văzut ce decizie va lua Dică în privinţa lui Alibec. Conform apropiaţilor clubului FCSB, cei doi nu-şi mai vorbesc de când atacantul a fost surprins de camerele Telekom Sport înjurându-l pe antrenor în timpul unui meci de Europa League de anul trecut. Patronul echipei a anunţat recent că Alibec s-a pregătit exemplar în cantonamentul din Antalya, astfel că sunt şanse să-l vedem pe teren cu Olimpik.

FCSB va disputa primul meci oficial pe 3 februarie, în campionat cu Gaz Metan. Urmează apoi patru partide complicate, cu Dinamo şi CFR Cluj în Liga 1, respectiv dubla cu Lazio în şaisprezecimile Europa League.

Afla mai multe despre: fcsbolimpik donetkliga 1antalyaamical 

viewscnt
Articole similare