FCSB nu a mai jucat un meci oficial din 8 martie, atunci când a învins-o pe U Craiova, în etapa a doua a play-off-ului. De atunci şi până în prezent, roş-albaştrii au fost izolaţi la domiciliu, dar acest lucru s-ar putea schimba. Gigi Becali şi fotbaliştii lui Vintilă au găsit o soluţie pentru a se pregăti cât mai aproape de nivelul maxim de performanţă.
FCSB este dispusă să facă orice pentru a fi în cea mai bună formă fizică în momentul în care se va relua campionatul. Împreună cu finanţatorul Gigi Becali, fotbaliştii vicecampioanei au luat hotărârea de a muta regimul de carantină la baza de pregătire din Berceni.
„Iau toată echipa, cu tot cu staff şi o bag în carantină la Berceni. Se vor antrena trei câte trei. Pentru că ai nevoie de antrenament, nu poţi să faci pregătire fizică între patru pereţi. Şi îi ţin pe toţi în carantină două săptămâni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
O să fie precum cantonamentul, doar că nu vor sta toţi la un loc. Fiecare va avea câte o cameră separată şi gata. Ei mi-au dat ideea. Au zis 'nea Gigi, putem intra în carantină la Berceni şi să ne antrenăm. Propune la FRF să intre şi celălalte echipe în carantină ca să putem juca restul etapelor'. Bine... Ideile lor năstruşnice, dar ei au venit cu propunerea asta.
Cum stau în carantină casă, aşa pot să stea şi la mine la bază. Acolo e chiar mai izolat”, a declarat Gigi Becali într-o intervenţie la TV PRO X.
Gigi Becali o bagă pe FCSB în carantină, la Berceni
Înainte de întreruperea campionatului, FCSB se afla pe locul 2 în play-off-ul Ligii 1. Roş-albaştrii au 26 de puncte, cu patru mai puţine decât liderul CFR Cluj.
Până la finalul ediţiei 2019-2020 mai sunt de jucat opt etape în play-off, FCSB şi CFR Cluj neapucând să se înfrunte deocamdată în niciun meci direct.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, carantina