You are here:

”FCSB şi CFR Cluj prind play-off-ul?”. Dezbaterea momentului, la 3 SportCast. Detaliul sesizat la campioană: ”Nu s-au pus încă de acord” | EXCLUSIV

”FCSB şi CFR Cluj prind play-off-ul?”. Dezbaterea momentului, la 3 SportCast. Detaliul sesizat la campioană: ”Nu s-au pus încă de acord” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Campioana FCSB şi vicecampioana CFR Cluj riscă foarte mult să nu mai prindă nini play-off-ul Superligii, după startul complicat de campionat.

FCSB a avut o primă treime de sezon regular foarte dificilă, în care a înregistrat o singură victorie în primele 10 etape disputate.

Astfel, în momentul de faţă, campioana României ocupă doar locul 13, cu şapte puncte acumulate, şi este la 10 puncte în spatele poziţiei a 6-a, ultima de play-off, pe care se află Unirea Slobozia.

Contextul nu este cu mult diferit nici la CFR Cluj. Vicecampioana ţării ocupă locul 12, are un punct mai mult decât FCSB, 8, şi acelaşi număr de victorii, dar în nouă meciuri jucate.

Vor prinde, oare, FCSB şi CFR play-off-ul Superligii în acest sezon?

Despre situaţia complicată în care sunt în acest sezon primele două clasate din stagiunea trecută au discutat experimentaţii comentatori sportivi Emil Grădinescu, Bogdan Cosmescu şi Cosmin Băleanu, în cadrul emisiunii ”3 SportCast”, de pe canalul de YouTube al Orange Sport.

Băleanu: FCSB şi CFR Cluj prind play-off-ul?

Cosmescu: Eu cred că da. Pentru că, încă o dată spun, nu cred că echipele care sunt acum pe locurile alea, adică FC Argeş, Botoşani, Slobozia o să poată să ţină ritmul. Eu nu cred că o să poată.

Grădinescu: Mai sunt 60 de puncte în joc, eu zic că pot să prindă play-off-ul.

Cosmescu: Stai să ne gândim la o chestie. Să prinzi play-off-ul şi să fii la 15 puncte de locul 1, mai bine nu-l prinzi. Că ai şanse mai mari în cupele europene dacă o să câştigi barajul locurilor 7-8 şi să-i baţi pe ăia de pe locul 4.

Grădinescu: Şi încă ceva. Văd că nu s-au pus încă de acord. Patronul Gigi Becali spune că nu-l interesează Cupa, că ce e aia Cupă, mai bine locul 7. A zis cu gura lui, mai bine locul 7. MM spune că e obligatoriu să joace bine în Cupă, să câştige Cupa.

Băleanu: Se înţeleg bine, sunt pe aceeaşi lungime de undă.

În etapa a 11-a din campionatul României, FCSB va juca acasă cu Oţelul Galaţi, duminică, de la ora 20:30, iar CFR Cluj se va deplasa pe terenul rivalei U Cluj, luni, de la ora 21:00.

Afla mai multe despre: fcsbcfr clujorange sport3 sportcast 

viewscnt
Articole similare