FCSB vrea arbitri străini la derby-ul cu CFR, Cristi Balaj vine cu altă variantă!
FCSB vrea arbitri străini la derby-ul cu CFR, Balaj vine cu altă variantă: "M-au contactat. Propunerea mea a fost diferită" | EXCLUSIV
Arbitrajul a iscat foarte multe discuţii în acest sezon al Ligii 1, dar nu numai.
Echipele din play-off pun presiune pentru a se asigura că adversarele nu vor beneficia de gafele arbitrilor români în ultimele etape. În ideea de a elimina suspiciunile, cei de la FCSB au venit cu o idee: arbitri străini la meciul cu CFR Cluj. Cristi Balaj a dezvăluit că a fost contactat de roş-albaştri în legătură cu acest subiect!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"M-au întrebat dacă sunt de acord. Nu ştiu dacă doresc. Propunerea mea a fost diferită. Să folosim VAR la ultima etapă, dacă tot îl vom folosi la Supercupă. Ar fi un ajutor imens pentru arbitri români, care în acest moment oficiază cu sistemul VAR pe plan internaţional. Dorim un arbitraj fără greşeli", a dezvăluit Cristi Balaj pentru Orange Sport.
"Acest final de campionat va fi influenţat decisiv de o eroare de arbitraj"
Ultimele 4 etape din play-off se anunţă pasionante, iar arbitrajul va fi una dintre principalele teme de discuţie. Atât înainte, cât mai ales după disputarea jocurilor.
În acest sezon s-au disputat 3 jocuri între primele două clasate, iar palmaresul e perfect echilibrat: câte un succes de fiecare parte plus o remiză.
CFR Cluj este liderul clasamentului din Liga I, cu 51 de puncte. În timp ce, FCSB este în spatele ei, pe locul doi, cu 46 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Eu cred că acest final de campionat va fi influenţat decisiv de o eroare de arbitraj. De altfel, sunt convins că discursul lui Dan Petrescu, la adresa arbitrului, de după meciul caritabil cu Dinamo Kiev a fost pentru a pregăti terenul şi pentru a pune presiune pe cei care o vor arbitra pe CFR în perioada următoare", a declarat Daniel Pancu, la Orange Sport.
Afla mai multe despre: fcsb, cfr cluj, cristi balaj