FCU Craiova a fost învinsă de UTA în deplasare, scor 1-3, iar oltenii au şanse minime să evite retrogradarea directă, cu o etapă rămasă de disputat în play-out.
În ultima etapă, FCU Craiova 1948 va primi vizita lui Hermannstadt, însă chiar şi în cazul în care oltenii vor câştiga, şansele trupei patronate de Adrian Mititelu să evite retrogradarea directă sunt minime.
Ce a declarat Eugen Trică după UTA - FCU Craiova 1948 3-1
”Nu a fost seara noastră. A fost un vis urât. Îmi cer scuze suporterilor pentru evoluţia noastră. Presiunea este foarte mare, dar din punctul meu de vedere nu este nimic pierdut.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am avut aşteptări mari de la Bauza. Nici el nu a fost în apele lui. Nu am fost noi astăzi şi nu este bine, dar v-am spus, trebuie să uităm că peste cinci zile urmează cel mai important meci de până acum, apoi vom vedea rezultatele celelalte.
Am încredere şi simt că FCU Craiova va rămâne în Liga 1. Jucătorii au calitate mare, dar până la urmă intervine presiunea.
Craiova nu trebuia să ajungă aici. Sâmbătă trebuie să intrăm cu aceeaşi atitudine, dar la presiune”, a spus Eugen Trică, după UTA - FCU Craiova 3-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcu craiova 1948, superliga, eugen trică, uta