Judo-ul la nivel mondial nu reprezintă astăzi un simplu sport. Este o stare de spirit. O disciplină sportivă care în ultimii 15-20 de ani a cunoscut o dezvoltare fantastică. Din familia judo-ului fac parte şi nume legendare din alte discipline sportive care au fost onorate aşa cum se cuvine.
De pildă, Nadia Comăneci, cea mai valoroasă gimnastă a lumii a fost desemnată de către conducerea federaţiei, în frunte cu preşedintele Marius Vizer, drept ambasadoarea IJ F la nivel mondial.
Înaintea debutului Campionatelor Mondiale organizate în aceste zile în capitala Azerbaijanului, " Zeiţa de Montreal", a ţinut să le transmită un mesaj tutuor judoka.
"Este o competiţie extrem de importantă pentru toţi sportivii participanţi. Prezenţa la un Campionat Mondial aduce cu sine măsura valorii celor mai buni judoka ai lumii. Sunt convinsă că acest Campionat Mondial va fi o reuşită deplină pe toate planurile. Iar impactul pozitiv pe care judo-ul îl are la nivel mondial i se datorează bunului meu prieten, Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale, pe care aş vrea să-l salut şi să-i transmit că de anul viitor voi fi cu mult mai prezentă la evenimentele sportive pe care el va organiza" , a declarat Nadia Comăneci pentru Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prima Doamnă a ţării, mare admiratoare a Nadiei
Şi pentru că la festivitatea de deschidere a Mondialului a fost prezent însuşi preşedintele Azerbaijanului, Ilham Aliyev, trebuie spus că la cel mai înalt nivel, Prima Doamnă a ţări Mehriban Aliyeva deţine din 2002 funcţia de preşedinte al Federaţiei de Gimnastică din Azerbaidjan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ca mare admiratoare şi susţinătoare a acestui sport a reuşit în câţiva ani să dezvolte foarte mult atât gimnastică artistică dar şi cea ritmică. Azerbaidajanul a organizat foarte multe competiţii mondiale în gimnastică.La rândul ei Nadia se bucură în Azerbaidjan de o notorietate foarte mare. Ea a fost prezentă şi la evenimente oficiale importante în Baku.
În 2018, Nadia a fost la Baku împreună cu Bart Conner pentru Global Youth Leadership Forum al Special Olympics, iar cei doi au fost primiţi de preşedintele Ilham Aliyev. Presa azeră i-a prezentat explicit drept „world-renowned sportsmen”.
Afla mai multe despre: nadia comaneci







