Preşedintele Federaţiei Palestiniene de Fotbal, Jibril Rajoub, a declarat marţi că îşi continuă eforturile pentru excluderea Asociaţiei Israeliene de Fotbal din organismele internaţionale, precum FIFA şi UEFA.
După o perioadă de doi ani de analiză, comisia disciplinară a FIFA a anunţat joia trecută sancţionarea Asociaţiei Israeliene de Fotbal cu o amendă de 150.000 de franci elveţieni (aproximativ 165.000 de euro), invocând „încălcări grave şi repetate” ale obligaţiilor privind combaterea discriminării. Decizia, întinsă pe 40 de pagini, detaliază mai multe episoade de comportament rasist în fotbalul israelian, de la scandări care promovează ideea de puritate rasială, atribuite suporterilor clubului Beitar Ierusalim, până la insulte adresate jucătorilor arabi.
Cu toate acestea, forul mondial nu a decis suspendarea federaţiei israeliene, măsură solicitată de partea palestiniană încă din 2024. În schimb, FIFA a cerut respectarea statutelor şi adoptarea unei poziţii conforme cu principiile sale.
În cadrul unei conferinţe de presă organizate la Al-Bireh, în apropiere de Ramallah, în Cisiordania, Rajoub a catalogat sancţiunea drept o decizie „pozitivă” şi „importantă”, dar insuficientă în raport cu gravitatea situaţiei. El a subliniat că măsura „nu atinge nivelul minim necesar, având în vedere amploarea crimelor, contextul rasist şi regulamentele FIFA”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Ne apărăm drepturile şi ne continuăm demersurile pentru a ne asigura că Asociaţia Israeliană de Fotbal va fi exclusă din toate instituţiile internaţionale”, a mai declarat acesta.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Liderul fotbalului palestinian, care ocupă şi funcţia de secretar general al Fatah, partidul preşedintelui Mahmoud Abbas, precum şi pe cea de preşedinte al Comitetului Olimpic Palestinian, a acuzat oficialii sportivi israelieni că ar fi fost implicaţi direct sau că au susţinut deschis războiul din Fâşia Gaza. Potrivit acestuia, conflictul, care durează de peste doi ani, a dus la moartea unor jucători palestinieni şi la distrugerea unor infrastructuri sportive.
Afla mai multe despre: israel, palestina israel








