Rivalitatea dintre numărul 1 mondial Carlos Alcaraz şi numărul 2 Jannik Sinner, care au câştigat ultimele opt titluri de Grand Slam, este „formidabilă” pentru tenis, a declarat, joi, legendarul Roger Federer.
„Joacă un tenis incredibil, rivalitatea dintre ei este extraordinară”, a declarat fostul număr 1 mondial în cadrul unei conferinţe de presă la Melbourne, cu două zile înainte de ceremonia de deschidere a Openului Australiei, o noutate introdusă anul acesta, la care el va fi capul de afiş.
„Finala de la Roland-Garros” din iunie 2025, în care Carlos Alcaraz a salvat trei mingi de meci împotriva lui Jannik Sinner înainte de a câştiga în setul cinci, după 5 ore şi 29 de minute de luptă, „a fost ireală”.
„Pentru tenis, a fost fantastic să avem un astfel de meci”, a afirmat Federer, care a întreţinut el însuşi o rivalitate de lungă durată cu Rafael Nadal (retras din activitate din 2024) şi Novak Djokovici, încă prezent anul acesta în tabloul principal Openului Australiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Am impresia că, pentru o clipă, lumea sportului a tăcut şi şi-a îndreptat privirea spre Paris şi spre ceea ce se întâmpla în acest set epic”, a continuat Federer, retras din circuit de mai bine de trei ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Şi dintr-o dată, totul s-a terminat în cel mai nebunesc mod cu putinţă. A fost probabil unul dintre cele mai mari meciuri din istoria acestui sport”, a declarat câştigătorul a 20 de titluri de Grand Slam, el însuşi protagonist al mai multor meciuri legendare împotriva lui Djokovici sau Nadal.
După Roland-Garros, „ei şi-au confirmat valoarea confruntându-se într-o serie de finale”, în special la Wimbledon (victorie a lui Sinner) şi la US Open (victorie a lui Alcaraz), a subliniat Federer.
„M-am antrenat puţin cu aceşti băieţi, au un control incredibil al mingii. Progresul lor din ultimii ani a fost extraordinar şi (...) cel mai bun lucru urmează, desigur, să vină. Sper să nu aibă parte de accidentări”, a declarat fostul număr 1 mondial.
Întrebat despre posibilitatea de a deveni antrenor într-o bună zi, Federer a respins această ipoteză pe termen scurt.
„Nu trebuie să spui niciodată niciodată”, dar „sunt foarte ocupat, am patru copii. Aşadar, pentru moment, nu există nicio şansă”, a adăugat elveţianul.
Afla mai multe despre: federer, carlo alcazar, jannik sinner








