Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Federer, motivat să revină pe teren, dar incapabil să o facă pentru moment! "Nu pot alerga încă!"

Federer, motivat să revină pe teren, dar incapabil să o facă pentru moment! "Nu pot alerga încă!"

Tenis

Comentarii

Tenismenul elveţian Roger Federer, în vârstă de 40 de ani, a declarat că este încă motivat să revină pe teren, dar recuperarea sa după cele trei operaţii suferite la genunchi este lentă.

Deocamdată, nu a fost stabilită încă o dată a revenirii sale în competiţii. Este cert faptul că nu va juca la Roland Garros şi nici la turneele dinaintea French Open. Chiar şi prezenţa la Wimbledon, turneul său favorit, este sub semnul întrebării.

"Următoarele luni vor fi foarte interesante şi importante pentru mine. Cred că voi avea o idee mult mai bună în aprilie, voi şti unde este corpul meu”, a explicat el într-un interviu, pentru unul dintre sponsorii săi, Credit Suisse, informează lequipe.fr.

Elveţianul a declarat că este încă departe de a fi apt de joc.

"Nu pot alerga încă. Nu pot face starturi sau opriri bruşte. Sperăm că pot începe în câteva săptămâni şi apoi vom vedea cum răspunde organismul", a precizat el.

Totuşi, hotărârea lui de a reveni în circuit în 2022 nu a fost schimbată: "Sunt foarte motivat. Mâine (miercuri), reiau munca în sală. Muncesc cât îmi este permis. Chiar dacă totul merge încet, acestea sunt momente bune. Aş vrea să fac mai mult, dar medicii nu mă lasă."

Federer a jucat ultima dată la ediţia trecută a turneului de la Wimbledon, când a fost eliminat în sferturi de polonezul Hubert Hurkacz, scor 3-6, 6-7 (4), 0-6. La jumătatea lunii august 2021, elveţianul a fost operat a treia oară la genunchi în 18 luni.

Din cauza absenţei de la turnee, Federer a ajuns acum pe locul 30 mondial.

Afla mai multe despre: tenis-roger federer-operaţie 

viewscnt
Articole similare