FCSB o întâlneşte joi seară, de la ora 22:00, pe Arena Naţională, pe Fenerbahce, în ultima etapă a grupei unice din Europa League, într-un meci decisiv pentru şansele de calificare ale campioanei României.
Turcii vin la Bucureşti după un pas fals, 1-1 cu Goztepe, în campionat, rezultat care îi menţine la trei puncte în spatele liderului Galatasaray. În plus, staff-ul lui Domenico Tedesco se confruntă cu probleme serioase de lot înaintea duelului cu FCSB.
Fenerbahce nu se va putea baza pe Edson Alvarez, Archie Brown şi Levent Mercan, toţi accidentaţi, în timp ce Ismail Yuksek este incert după ce a ieşit accidentat în ultimul meci. Căpitanul Milan Skriniar este suspendat, iar noile transferuri Matteo Guendouzi şi Mert Gunok nu sunt eligibile pentru Europa League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chiar şi aşa, turcii deplasează la Bucureşti mai multe nume importante, precum Marco Asensio, Ederson sau Fred. De asemenea, John Duran nu a făcut deplasarea la Bucureşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cu doar 6 puncte după 7 etape, FCSB ocupă locul 29 şi are nevoie obligatoriu de victorie pentru a spera la calificarea în play-off-ul pentru optimi, fiind însă dependentă şi de alte rezultate. De cealaltă parte, Fenerbahce se află pe poziţia a 18-a, cu 11 puncte, şi este deja aproape de obiectiv.
Afla mai multe despre: fcsb, superliga, europa league








