You are here:

FIFA nu va recunoaşte o Superligă a Europei, iar jucătorii participanţi vor fi suspendaţi

FIFA nu va recunoaşte o Superligă a Europei, iar jucătorii participanţi vor fi suspendaţi
Comentarii

FIFA a pus capăt speculaţiilor cu privire la susţinerea pe care ar fi acordat-o înfiinţării unei Superligii a Europei, gândită de cluburile bogate de pe continent.

FIFA şi cele şase confederaţii continentale au dat publicităţii, joi, un comunicat comun, în care anunţă că nu vor recunoaşte o asemenea ligă.

"O astfel de competiţie nu ar fi recunoscută nici de FIFA, nici de confederaţia în cauză. Drept urmare, orice club sau jucător care evoluează într-o astfel de competiţie nu va mai avea dreptul de a participa la orice competiţie organizată de FIFA sau de confederaţia respectivă.

Confederaţiile recunosc, astfel, Cupa Mondială a Cluburilor FIFA - în formatul său actual şi în cel nou - ca singură competiţie mondială pentru cluburi şi, la rândul său, FIFA recunoaşte competiţiile de cluburi organizate de confederaţii ca fiind singurele competiţii continentale intercluburi", se arată în comunicat, potrivit lequipe.fr.

Luni, presa spaniolă a scris despre o întâlnire între preşedintele grupării Real Madrid, Florentino Perez, şi cel al clubului Juventus, Andrea Agnelli, cu privire la înfiinţarea unei Superligi a Europei.

Presa engleză a scris, în octombrie, că FIFA ar susţine un proiect European Premier League, o competiţie care să reunească 16-18 mari cuburi europene, cu premii totale de peste cinci miliarde de euro. Un astfel de proiect ar putea pune capăt Ligii Campionilor, organizată de UEFA.

Preşedintele UEFA, Aleksandr Ceferin, s-a exprimat clar împotriva creării unei superligi europene, la care să participe doar cele mai bogate cluburi.

"Acesta este visul lui Florentino Perez din ultimii 30 de ani, chiar dinainte de a fi în fotbal. Este o idee, o dorinţă pentru cei cărora nu le pasă de restul fotbalului, care sunt interesaţi doar de ziua de astăzi şi nu de ceea ce se va întâmpla mâine. Ar fi o ruină pentru echipele mici şi ar face ca grupările cele mai bogate să devină şi mai puternice", a declarat Ceferin, în decembrie. 

Afla mai multe despre: fifa 

viewscnt
Articole similare