Tehnicianul Filipe Coelho a declarat, miercuri seară, că toţi oamenii din Craiova au meritat ca Universitatea să câştige Cupa României.
Ce a spus Filipe Coelho, după ce Universitatea Craiova a câştigat Cupa României
„Este un sentiment plăcut, toată lumea a lucrat foarte mult şi toată lumea merita acest trofeu. Toţi oamenii din oraş meritau acest trofeu. Aici este o competiţie bună, jucători buni, ne facem treaba cât putem de bine şi acum ne gândim la ce va fi duminică”, a declarat Coelho.
Universitatea Craiova a câştigat Cupa României după ce a învins Universitatea Cluj la loviturile de departajare, scor 6-5, miercuri seară, la Sibiu.
La Sibiu, într-o finală atât de aşteptată, între cele mai bune echipe ale sezonului, conform clasamentului, Baiaram a încercat primul să îşi regleze tirul, trimiţând cu capul, pe lângă poartă, în minutul 8. Clujenii au avut apoi un gol anulat de VAR, pentru ofsaid, în minutul 26, la Macalou, şi, după şutul peste poartă expediat de Băluţă în minutul 33, meciul s-a mai stins. Imprecizia a rămas cuvântul de ordine şi în partea a doua, iar Drammeh a şutat pe lângă poarta lui Laurenţiu Popescu, în minutul 50, pentru ca în minutul 64 Mikanovic să nu prindă nici el spaţiul porţii.
Gertmonas a intervenit foarte bine în minutul 79, la execuţia lui Mekvabishvili şi, cu 0-0 după 90 de minute, partida a intrat în prelungiri. Mendy a reluat cu capul, puţin pe lângă, la centrarea lui Mikanovic, din minutul 99, iar în contrapartidă Gertmonas a respins şutul lui Al Hamlawi, din minutul 101.
Şapte minute mai târziu, Mendy nu a ajuns la centrarea lui Stanojev, în faţa porţii şi câştigătoarea trofeului s-a decis la lovituri de departajare. Al Hamlawi a deschis seria, înscriind în dreapta lui Gertmonas. Ovidiu Bic a marcat şi el, iar Carlos Mora l-a imitat. Golgeterul Jovo Lukic nu s-a dezminţit şi l-a învins pe Laurenţiu Popescu, în timp ce Samuel Teles a adus în avantaj Craiova.
Veteranul Chipciu a înscris pe centrul porţii şi a făcut 3-3. Romanchuk a marcat cu emoţii, după ce Gertmonas a atins mingea, iar Oucasse Mendy a egalat la 4. Mekvabishvili a înscris cu siguranţă, dar Atanas Trică a transformat şi a fost 5-5 după prima serie de penalti-uri. De aici s-a mers cap la cap, iar Alexandru Creţu a înscris, în timp ce Laurenţiu Popescu a apărat şutul lui Iulian Cristea şi Universitatea Craiova a cucerit a treia Cupă a României în ultimii nouă ani, după cele din 2018 şi 2021.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cupa româniei, craiova








