You are here:

Final de drum pentru Caroline Wozniacki. Daneza a pierdut la Australian Open şi şi-a încheiat cariera cu ochii în lacrimi: "A fost o călătorie minunată"

Final de drum pentru Caroline Wozniacki. Daneza a pierdut la Australian Open şi şi-a încheiat cariera cu ochii în lacrimi: "A fost o călătorie minunată"

Tenis

Comentarii

Daneza Caroline Wazniacki, locul 36 WTA, şi-a încheiat cariera la vârsta de 29 de ani, vineri, ea fiind învinsă în turul trei al Australian Open de sportiva din Tunisia, Ons Jabeur, scor 7-5, 3-6, 7-5.

“A fost o călătorie minunată. Este potrivit că ultimul meu meci a fost unul de trei seturi şi că mi-am încheiat cariera cu o greşeală de forehand, acestea sunt lucruri la care am muncit toată cariera”, a glumit Wozniacki la final.

"Aş vrea să le mulţumesc fanilor, susţinerea pe care o simţim pe teren este incredibilă. De asemenea susţinerea familiei mele, în special a tatăluii meu, care m-a antrenat în toţi aceşti ani… De obicei nu plâng, scuze, acestea sunt momentele special de care îmi voi aminti. Sunt foarte fericită, sunt pregătită pentru capitolul următor”, a mai spus Wozniacki, zâmbind printre lacrimi.

Simona Halep, Serena Williams, Karolina Pliskova, Ashleigh Barty şi alte jucătoare importante au vorbit despre Wozniacki într-un filmuleţ prezentat după ultimul meci al danezei.

Caroline Wozniacki a fost de-a lungul carierei timp de 71 de săptămâni lider WTA şi a câştigat 30 de trofee în circuit. Singurul său trofeu de grand slam datează din 2018, chiar de la Australian Open, când adversară în finală i-a fost Simona Halep.

În 2018, ea a fost diagnosticată cu poliartrită reumatoidă, însă sportiva a spus că acesta nu este singurul motiv al deciziei sale de a se retrage. Ea se va lupta cu boala autoimună care îi provoacă dureri şi inflamaţii după meciuri, dar a precizat şi că vrea să realizeze alte lucruri în viaţă.

Potrivit bbc.com, Wozniacki s-a înscris la Harvard Business School şi spune că are un program foarte aglomerat în următoarele şase luni. Planurile ei includ mersul la schi cu familia, călătorii “cu fetele” şi o lună de miere cu întârziere cu soţul său David, cu care s-a căsătorit anul trecut.

Afla mai multe despre: wozniackitenis 

viewscnt
Articole similare