You are here:

Final de drum! Rafael Nadal a fost eliminat de Zverev, în primul tur, la probabil ultima participare la Ronald Garros: ”Sunt şanse mari să nu mai joc niciodată aici”

Final de drum! Rafael Nadal a fost eliminat de Zverev, în primul tur, la probabil ultima participare la Ronald Garros: ”Sunt şanse mari să nu mai joc niciodată aici”

Tenis

Comentarii

Rafael Nadal a fost învins, luni, de germanul Alexander Zverev, scor 6-3, 7-6 (7/5), 6-3, în primul tur al turneului de la Roland Garros.

Nadal a fost eliminat pentru prima oară în carieră în primul tur la Roland Garros.

Pentru spaniol, câştigător a 14 titluri la Porte d'Auteuil, ar putea fi ultima participare la turneul din capitala Franţei.

"Vă mulţumesc foarte mult tuturor. Este incredibil că mi-aţi dat atâta energie. Este ultima dată când voi fi aici. Nu sunt sigur, dar vreau să mă bucur din plin. Sentimentele pe care le-am avut sunt greu de descris, dar vreau să le mulţumesc fanilor pentru dragostea pe care mi-au oferit-o. Aş vrea să-l felicit pe Sacha pentru meciul şi turneul său extraordinar. Îţi doresc toate cele bune, mai ales după accidentarea din 2022. Am trecut prin doi ani dificili după accidentări. Am vrut să mă întorc aici şi nu a fost un prim tur ideal.

Am avut şansele mele, dar Sasha a jucat foarte bine. Sunt şanse mari să nu mai joc niciodată aici, dar nu pot spune asta cu 100% siguranţă. Încă mai am câteva obiective, inclusiv să mă întorc pentru Jocurile Olimpice. Sper că voi fi bine pregătit. Nu mi-aş fi putut imagina că voi fi aici la 38 de ani. Am câştigat de atâtea ori. Ştiu că toate amintirile sunt diferite, dar sunt întotdeauna magnifice", a spus Nadal, după meci.

Afla mai multe despre: rafael nadal 

viewscnt
Articole similare