Heung-min Son (33 de ani) a devenit o legendă la Tottenham, club de la care şi-a anunţat plecarea, după 10 ani.
Heung-min Son a anunţat că va pleca de la Tottenham Hotspur, după 10 ani petrecuţi la echipa din nordul Londrei.
Son va pleca de la Tottenham
Căpitanul celor de la Spurs a transmis faptul că este ”cea mai dificilă decizie” din cariera sa, la capătul unui sezon în care a cunoscut bucuria unui trofeu câştigat: Europa League.
”A fost cea mai dificilă decizie pe care am luat-o în cariera mea. Sunt amintiri atât de minunate. A fost atât de greu să iau decizia. Am nevoie de un mediu nou în care să mă dezvolt.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am nevoie de o mică schimbare. 10 ani este mult timp. Am venit în nordul Londrei când eram copil, la 23 de ani, la o vârstă atât de fragedă. Părăsesc acest club ca un bărbat matur, un om foarte mândru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Vreau să le mulţumesc tuturor fanilor Spurs pentru că mi-au oferit atâta dragoste. Sper că şi rămas bunul este un moment potrivit şi că acesta este momentul potrivit pentru a lua această decizie. Sper că toată lumea poate accepta şi respecta acest lucru”, a declarat Son pentru site-ul clubului.
Heung-min Son, care mai avea un an contract cu Tottenham, are şanse foarte mari să ajungă peste ocean, în MLS, la Los Angeles FC.
”Curg negocieri cu LAFC din MLS. El a mai prezentat interes şi pentru echipe saudite în mai. MLS e, probabil, destinaţia finală”, a indicat jurnalistul sportiv Fabrizio Romano.
Heung-min Son a ajuns la Tottenham în 2015, de la Bayer Leverkusen, pentru 30 de milioane de euro. A jucat 454 meciuri la londonezi şi a contribuit cu 173 de goluri şi 101 assist-uri.
De-a lungul carierei a mai jucat în Germania, la Hamburg (2010-2013) şi Bayer Leverkusen (2013-2015). Pentru naţionala Coreei de Sud, a bifat 134 partide şi 51 de goluri.
- Citește și
- Preşedintele Federaţiei Portugheze îl apără pe Cristiano Ronaldo, după ce acesta nu a participat la înmormântarea lui Diogo Jota
- Un nou scandal între Real Madrid şi oficialii La Liga. Cererea "galacticilor" a fost refuzată din start
- Continuă coşmarul pentru Vitesse Arnhem! Este pe cale de dispariţie şi mai are o singură cale de atac
Afla mai multe despre: heung min son, tottenham, premier league