Perioada de transferuri în Liga 1 s-a încheiat oficial luni, 3 septembrie, la ora 24, iar de acum cluburile pot înregistra doar jucători liberi de contract. Comitetul executiv al FRF a anunţat că următoarea perioadă de mercato va începe pe 29 ianuarie şi se va termina pe 25 februarie.
Nume importante au plecat din Liga 1 în această vară, atât români, cât şi jucători străini. Alexandru Băluţă este jucătorul pentru care s-a plătit cel mai mult, în conturile celor de la Craiova intrând nu mai puţin de 2,65 milioane de euro în urma plecării atacantului la Sparta Praga. Pe podium mai intră Constantin Budescu şi Kevin Boli, ambii jucători au plecat în Asia pentru suma de 2,5 milioane de euro.
La capitolul veniri, cluburile din România nu au aruncat cu bani, opţiunea preferată fiind în continuare cea cu jucătorii liberi de contract, CFR Cluj fiind campioană şi la acest aspect, pentru că echipa din Gruia a adus numai fotbalişti liberi de contract. Cicâldău de la Viitorul este jucătorul pentru care s-a plătit cel mai mult, acesta i-a costat pe cei de la Craiova 1 milion de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
CFR Cluj este echipa care a punctat la capitolul nume mari prin transferurile lui Julio Baptista şi Jesus Fernandez, ambii trecuţi pe la Real Madrid şi cu meciuri în La Liga. Un alt nume important ajuns în Liga 1 este Hervin Ongenda, jucător crescut la academia lui PSG şi cu 11 meciuri în Ligue 1 pentru actuala campioană a Franţei.
Craiova este echipa cu cel mai mare profit în urma perioadei de transferuri, clubul din Bănie a ieşit pe plus cu 4 milioane de euro, în timp ce FCSB şi CFR au făcut profit de 2,38, respectiv 2,5 milioane de euro, conform transfermarkt.com.
Cele mai scumpe transferuri din Liga 1:
Alexandru Băluţă la Slavia Praga pentru 2,65 milioane;
Kevin Boli la Guizhou Hengfeng pentru 2,5 milioane;
Constantin Budescu la Al Shabab pentru 2,5 milioane;
Vladimir Screciu la Genk pentru 2 milioane.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În total au fost înregistraţi 142 de jucători la Liga Profesionistă de Fotbal în perioada de transferuri din această vară.
Afla mai multe despre: liga 1, mercato, transferuri, baluta, budescu, boli, julio baptista, jesus fernandez, ongenda