Chiar dacă fanii catalani şi-au pierdut răbdarea cu Josep Bartomeu, preşedintele catalanilor a obţinut un super transfer.
Barcelona a oferit 30 de milioane de euro pentru Eric Garcia, ofertă refuzata de Manchester City. Cum jucătorul nu şi-a prelungit încă acordul cu gruparea britanică, clubul catalan a obţinut se pare acordul fotbalistului pentru a semna din postura de jucător liber de contract, din stagiunea viitoare. El va fi anunţat la finalul stagiunii sau în iarnă, indiferent de cum vor decurge lucrurile la nivelul conducerii, acolo unde abonaţii îi cer demisia preşedintelui Bartomeu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pep Guardiola l-a folosit pe Eric Garcia în 15 meciuri din sezonul trecut, 10 ca titluri şi cinci în care a intrat de pe banca de rezerve. În acest moment, fundaşul spaniol este cotat la 16 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. Eric Garcia poate fi considerat noul Pique, având în vedere contextul în care ajunge la FC Barcelona. La fel ca Pique, Garcia vine de la Manchester, doar că de la City. În 2008, Pique a fost readus de la Manchester United.
Conducerea clubul catalan, obligată să recurgă la reducerea salariilor fotbaliştilor şi staff-ului
De la reluarea sezonului trecut, întrerupt în martie din cauza Covid-19, meciurile de pe Camp Nou s-au desfăşurat fără spectatori, iar veniturile din activităţile comerciale de la stadion şi muzeu au fost puternic afectate de scăderea numărului de turişti din oraş.
Barca a raportat în ultimul an financiar o scădere de 14% a veniturilor, în timp ce datoriile nete au crescut la 488 milioane euro.
În martie, Barca a luat măsura temporară de a tăia salariile jucătorilor cu 70%, până la finalul stării de urgenţă din Spania care s-a încheiat în luna iunie. În plus, jucători ca Luis Suarez, Ivan Rakitic şi Arturo Vidal au plecat gratis, dar vânzarea lui Arthur Melo şi Nelson Semedo a adus 102 milioane euro în vistierie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Au fost cumpăraţi doar trei jucători, Miralem Pjanic, Francisco Trincao şi Sergino Dest, care au costat în total 112 milioane euro.
Scaunul lui Bartomeu se clatină serios
Josep Maria Bartomeu, unul dintre cei mai contestaţi preşedinţi din istoria Barcelonei, e pe final de mandat, dar şi-l poate termina, chiar şi mai repede. Împotriva sa şi a echipei sale de conducere a fost deschisă o moţiune de cenzură în urma căreia s-au strâns semnăturile necesare înlăturării actualei conduceri, scrie presa centrală de la Madrid. S-au strâns peste 18.000 de semnături, iar acum urmează să fie organizată un vot de neîncredere, în care - dacă se va stabili că membrii socios nu au încrede în actuala conducere -, vor fi organizate alegeri anticipate.
Afla mai multe despre: eric garcia, barcelona, messi