Echipa Italiei s-a calificat sâmbătă seara în finala Cupei Davis 2023, la Malaga (Spania)!
Italia s-a impus împotriva Serbiei, cu 2-1, după perechea Jannik Sinner/Lorenzo Sonego a învins cu 6-3, 6-4 perechea Novak Djokovic/Miomir Kecmanovic.
Italia, în finala Cupei Davis
Italienii s-au impus după o oră şi 35 de minute, iar duminică, în ultimul act, vor întâlni Australia, finalista de anul trecut.
Meciul de dublu a fost decisiv deoarece după cele două partide de simplu scorul era egal, 1-1. În prima confruntare Miomir Kecmanovic (55 ATP) l-a învins pe italianul Lorenzo Musetti (27 ATP) cu 6-7 (7-9), 6-2, 6-1, iar în cealaltă Jannick Sinner (4 ATP) câştigase în faţa liderului ATP, Novak Djokovic, cu 6-2, 2-6, 7-5.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Aşa cum se ştie, în prima semifinală, Australia s-a impus cu 2-0 la general, în faţa Finlandei.
Italia nu ştie să câştige finalele
Italia are un record îngrozitor în finalele de Cupa Davis, de-a lungul istoriei.
Peninsularii au câştigat o singură dată trofeul, în 1976, dar au pierdut ultimul act în alte şase rânduri: 1960, 1961, 1977, 1978, 1980 şi 1998.
- În 1998, echipa Italiei, compusă din Andrea Gaudenzi, Davide Sanguinetti şi Diego Nargiso era învinsă de Suedia cu 1-4.
- Echipa Suediei era formată din Magnus Norman, Magnus Gustafsson, Jonas Bjorkman şi Nicklas Kulti.
De partea cealaltă, începând cu 1972 - când a fost aplicat noul format al Cupei Davis - Australia a câştigat de şase ori trofeu: 1973, 1977, 1983, 1986, 1999 şi 2003.
- În plus, Australia a pierdut şi cinci finale: 1990, 1993, 2000, 2001 şi 2022.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cupa davis, italia, australia