You are here:

Finală surpriză la Turneul Campionilor. Favoriţii Djokovic şi Nadal au fost eliminaţi. Cine va juca ultimul act

Finală surpriză la Turneul Campionilor. Favoriţii Djokovic şi Nadal au fost eliminaţi. Cine va juca ultimul act

Tenis

Comentarii

Rusul Danil Medvedev, locul 4 ATP, s-a calificat pentru prima dată în carieră în finala Turneului Campionilor de la Londra, după ce l-a învins, sâmbătă, în penultimul act, cu scorul de 3-6, 7-6 (4), 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP.

Medvedev a condus cu 3-0 şi 4-1 în setul al doilea, apoi Nadal a revenit şi a servit pentru victorie, la 5-4, însă tenismenul rus a obţinut break-ul şi a întors definitiva partida în favoarea lui, impunându-se după un meci de două ore şi 35 de minute.

Danil Medvedev, neînvins la această ediţie, a doua din carieră la Turneul Campionilor, va juca în ultimul act împotriva lui Dominic Thiem, locul 3 ATP.

Austriacul l-a învins, în semifinale, cu scorul de 7-5, 6-7 (10), 7-6 (5), pe sârbul Novak Djokovici, locul I ATP.

Anul trecut, Thiem a pierdut finala Turneului Campionilor, în faţa grecului Stefanos Tsitispas, scor 7-6 (6), 2-6, 6-7 (4).

Ultimul act al finalei sezonului va avea loc duminică, de la ora 20:00.

 

Afla mai multe despre: tuneul campionilortenismasculin 

viewscnt
Articole similare