Mallorca a învins-o, marţi, în deplasare, scor 5-4 la lovituri de departajare, pe Real Sociedad, şi s-a calificat în finala competiţiei. În prima manşă, scorul a fost 0-0, iar în retur, după 120 de minute, a fost 1-1.
Gazdele de la Real Sociedad au ratat un penalty pe Reale Arena, chiar în ultimele minute ale primei reprize, prin Brais Mendez, în minutul 45+1, portarul Greif reuşind să respingă. Imediat după pauză, Gonzalez a deschis scorul pentru Mallorca, în minutul 50, însă Oyarzabal a egalat în minutul 71 şi a trimis meciul în prelungiri.
Cum în cele două reprize de prelungiri nu s-a marcat, meciul s-a decis la lovituri de departajare. Oyarzabal a ratat de la gazde, chiar prima lovitură de la 11 metri, apărată de Greif, în timp ce Mallorca a marcat prin Muriqi, Morlanes, Mascarell, Radonjic şi Darder.
Mallorca s-a calificat în finala Cupei Spaniei, unde o va înfrunta pe învingătoarea din a doua semifinală, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. În prima manşă, Bilbao s-a impus la Madrid cu 1-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bilbao, cupa spaniei