Schioarea americană Lindsey Vonn, în vârstă de 34 de ani, a anunţat, vineri, că se va retrage din activitatea sportivă după Campionatul Mondial de la Are (Suedia), din această lună.
“Ultimele două săptămâni s-au numărat printre cele mai emoţionante ale vieţii mele. Mă confrunt cu realitatea a ceea ce îmi transmite corpul contra ceea ce cred inima şi mintea mea că pot face. Realitatea este că mintea şi corpul nu sunt de aceeaşi părere. După multe nopţi nedormite, am acceptat în cele din urmă că nu mai pot continua să concurez. Voi participa la coborâre şi Super-G la Campionatul Mondial, săptămâna viitoare, la Are, iar acestea vor fi ultimele concursuri ale carierei mele”, a notat Vonn pe Facebook.
Lindsey Vonn, considerată cea mai bună schioare din toate timpurile, deţine recordul de victorii în Cupa Mondială la feminin, cu 82 de succese (patru titluri la general), fiind depăşită doar de suedezul Ingemar Stenmark, care a triumfat de 86 de ori.
Cu o carieră marcată de afecţiuni ale ligamentelor încrucişate şi fracturi, Vonn a câştigat singura medalie de aur la JO, în 2010, la Vancouver, în proba de coborâre. În palmaresul ei mai figurează două medalii olimpice de bronz, la Super G, tot în 2010, şi la coborâre, în 2018, şi şapte medalii la CM (două de aur, trei de argint şi două de bronz).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lindsey vonn, schi