Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost reţinut de poliţişti, alături de alte trei persoane, într-un dosar privind fapte de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului, a anunţat Poliţia Capitalei.
Alături de Mario Iorgulescu au fost reţinuţi şi Marcel Pascu, Francisco Gabriel şi Alexandru Coruţ, precizează aceleaşi surse. Măsura vine după ce poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii la locuinţa fiului preşedintelui LPF şi în alte şapte locaţii. Ulterior percheziţiilor, zece persoane au fost audiate.
"Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare opt mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului", scrie în comunicatul remis Mediafax de Poliţia Capitalei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.